Alegerile parlamentare 2024 au loc duminică, 1 decembrie, și vor determina structura Parlamentului, format din Senat și Camera Deputaților. În total, în 2024, s-au înscris 31 de partide și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale. Iată pe cine vor să trimită REPER și SENS în cele două camere ale parlamentului.
Alegerile parlamentare se țin o dată la 4 ani și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională cu vot în colegii uninominale. Mai mult, membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din votul național sau cel puțin 20% din voturile din patru circumscripții.
După învingerea în alegerile europarlamentare din 9 iunie, partidul REPER și-a deschis listele pentru a include partide progresiste mai mici, VOLT, DEMOS, ACUM, activiști și membri ai societății civice, scrie recorder.ro.
Pe listele REPER, partid fondat de Dacian Cioloș, se numără Octavian Berceanu, fost comisar șef al Gărzii de Mediu. El deschide lista de Senat la București. Ramona Strugariu, co-președinta REPER deschide lista pentru Camera Deputaților în județul Cluj. Al doilea co-președinte, Dragoș Pîslaru, deschide lista la București.
Florin Buhuceanu, activist pentru drepturile minorităților, candidează și el pe listele REPER.
Partidul SENS (Sănătate, Educație, Natură, Sustenabilitate), creat de europarlamentarul Nicu Ștefănuță și voluntari care l-au ajutat în campania din primăvară, Ana Ciceală și Florina Presadă, ambele fiind foste membre USR.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-parlamentare-2024/lista-candidati-reper-sens-nicu-stefanuta-1908488
