Alegerile parlamentare 2024 au loc duminică, 1 decembrie, și vor determina structura Parlamentului, format din Senat și Camera Deputaților. În total, în 2024, s-au înscris 31 de partide și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale. Iată pe cine vrea să trimită Partidul Național Liberal în cele două camere ale parlamentului.
Alegerile parlamentare se țin o dată la 4 ani și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională cu vot în colegii uninominale. Mai mult, membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din votul național sau cel puțin 20% din voturile din patru circumscripții.
Mulți dintre cei care se regăsesc pe locuri eligibile PNL au fost propulsați pe liste direct de la „centru”, iar unii nu au nicio legătură cu județul de unde candidează, scrie recorder.ro.
Printre ei se află ministra Educației, Ligia Deca, propusă inițial pentru a candida pe liste la București. Din cauza locurilor limitate, a fost mutată pe lista PNL Vâlcea. Diana Păun, consiliera președintelui Klaus Iohannis pe probleme de sănătate, deschide lista pentru Senat la Caraș-Severin.
După ce a obținut cel mai mic scor al PNL în alegerile pentru Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, deschide lista la Camera Deputaților în București. Îl urmează fostul președinte al CNAS, Andrei Baciu, urmărit penal în dosarul achizițiilor din pandemie.
Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, deschide listele partidului la Bihor.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-parlamentare-2024/lista-candidati-pnl-1908483
