Lidera USR, Elena Lasconi, susține o conferință de presă, după ce s-a clasat pe locul doi în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Principalele declarații:
- Pentru toți cei care cred într-o Românie demnă, acest rezultat este al vostru
- Tuturor celor care mi-ați acordat votul vă mulțumesc pentru mobilizare și încredere
- Să știți că am emoții. Promit că voi da totul pentru a mă ridica la așteptările tuturor românilor. Pentru cei care au votat cu un alt candidat, vă promit că voi fi președintele tuturor cetățenilor
- Dragi români, vă auzim și vă vedem. Apreciez că Marcel Ciolacu și-a acceptat înfrângerea, este un gest de normalitate
- Am vorbit cu mama, cred că acum o oră, și m-a felicitat. Mama mea a lucrat la mai multe restaurante în Hațeg. Toată viața ei a spălat pahare cu apă rece câte 12-14 ore pe zi. În familie știm ce este munca, cum e să trăiești din munca ta, nu din pensii speciale, nu din sinecuri de la partid
- Vreau să construim o Românie în care poți trăi din munca ta, în care ești respectat pentru munca ta, în care statul muncește pentru tine nu pentru ei
- Ne-am săturat să fim disprețuiți de către cei care ar trebui să ne apere
- România intră într-o nouă etapă a istoriei
- Pentru prima dată, partidele sistem nu au reprezentanți în cursa finală pentru președinție
- Votul de ieri a fost un vot de protest și exasperare
- Povestea nu se încheie aici
- Suntem cu toții conștienți că ne aflăm în fața unui pericol pe care puțini l-am crezut posibil. Să ne fie foarte clar, Călin Georgescu este un admirator pe față al lui Putin, este pe față împotriva NATO și UE, are un discurs fascist, ceaușist
- Vrea să distrugă tot pe ce se bazează toată prosperitatea noastră
- Fără NATO suntem la cheremul Rusiei. O spun cu voce tare – românii patrioți au rezistat în istorie de 10 ori invaziilor rusești. Vom rezista și acun
- Da, Europa, Da, NATO
- În următoarele două săptămâni avem de dus o luptă existențială
- USR a reprezentat ideea de schimbare și de curaj în politică. Acum USR își asumă clar o luptă împotriva extremismului propus
- Dacă toate forțele refprmmiste se strâng în jurul USR, duminica viitoare putem demonstra că suntem mai puternici decât ce se visează la Moscova
- Garantez tuturor forțelor democratice că vom lăsa orgoliile la garderobă și vom face propuneri concrete pentru a ne uni în fața acestui pericol
- USR nu este perfect, și știu asta foarte bine, dar nu a trădat niciodată valorile revoluției din decembrie. Independenta față de Rusia și un drum euro-atlantic a fost visul nostru din 1989 și trebuie să-l apărăm
- Votul de ieri este împotriva acestei guvernări care și-a bătut joc de români
- Frustrarea și revolta noastră nu trebuie să devină o vulnerabilitate exploatată de Rusia
- Nu avem voie să permitem ca furia să ne arunce înapoi în trecut
- Haideți să transformăm furia noastră în speranță
- Implicarea este cea care ne duce înainte. Respectul este cel care ne duce înainte.
- Nu lăsăm pe nimeni să pervertească ce înseamnă să iubești țara. Nu prin ură față de Europa îți demonstrezi patriotismul sau pe Tik Tok
- Spun celor care l-au votat pe Călin Georgescu: sunt convinsă că mulți nu știați de putinismul lui, că vrea o izolare ceaușistă a României, care înainte de 1989 ne-a adus frig și sărăcie
- Știu că mulți l-ați votat ca un vot de protest. Haideți să transformăm acest vot într-unul pentru România
- Vreau să mă adresez celor din diaspora. Toată lumea are pe cineva în diaspora. Indiferent unde v-ați făcut casă, brațele noastre vor fi mereu deschise pentru voi
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Source URL: https://www.g4media.ro/live-elena-lasconi-declaratii-dupa-rezultatele-din-primul-tur-la-alegerile-prezidentiale.html
