Politologul Cristian Preda, decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, susține că cei mai mulți votanți ai lui Călin Georgescu nu îi cunosc trecutul. Preda a notat că Georgescu a făcut parte din guvernul FSN din 1990-1991 și că motivul pentru care nu a făcut deocamdată declarații din poziția de câștigător al primului tur al alegerilor prezidențiale este faptul că este copleșit de succesul neașteptat.
„Dacă vă uitați la biografia lui, veți vedea că el a fost deja prins în Guvernul FSN-ist din 1990-1991, a fost, dacă nu mă înșel, secretar de stat la Ministerul Mediului (…) Familia Mănescu, de care s-a vorbit în campanie în legătură cu Geoană, știe mai multe despre relațiile lui Georgescu cu ecologia”, a declarat Cristian Preda la B1TV.
Mai mult, faptul că „nu oricine ajungea să reprezinte Guvernul în Clubul de la Roma, în tot felul de agenții ale Națiunilor Unite”, arată că independentul ar fi putut avea legături și cu regimul comunist înainte de Revoluția din 1989.
„Nu știu ce s-a întâmplat cu el înainte de 1989, dar nu exclud ca el să fi venit, să fi fost moștenit la Ministerul Mediului și apoi la Ministerul de Externe în toate aceste poziții din elitele regimului comunist”, a mai spus politologul.
Politologul spune că Georgescu este copleșit de rezultatul alegerilor, motiv pentru care a amânat declarațiile politice pentru ziua de marți, 26 noiembrie.
„Părerea mea e că omul ăsta e copleșit pentru că, dintr-odată, chiar e în față, pe scenă! Nu cred că se aștepta și de asta sunt convins că va și pierde. Cred că va fi la fel ca în cazul Vadim, Dăncilă, va fi un vot covârșitor împotriva acestui fals erou”, a explicat Cristian Preda, care le-a cerut înainte de primul tur liberalilor să-l abandoneze pe Nicolae Ciucă și să o voteze pe Elena Lasconi.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/calin-georgescu-guvern-fsn-cristian-preda-1908277
