Prezenţa bună la urne arată interesul crescut al românilor pentru aceste alegeri, spune Cristian Pîrvulescu. “Dar nu dă indicii despre cine va intra în turul al doilea”

Prezenţa mai bună la urne la actualele alegeri prezidenţiale faţă de cele din 2019 nu ne dă niciun indiciu despre cine va intra în turul al doilea, dar, în schimb, ne spune „câte ceva” despre interesul crescut al românilor pentru aceste alegeri consideră analistul politic Cristian Pîrvulescu.

În acelaşi timp, Pîrvulescu a precizat că nu este „nimic spectaculos” în faptul că duminică, în jurul orei 17.00, se prezentaseră la urne mai mulţi alegători din mediul urban decât cei din rural, în condiţiile în care datele Ministerului de Interne indică cel puţin 5,7 milioane de români plecaţi în afară, majoritatea din zona rurală.

„Faţă de anii precedenţi, avem o scădere permanentă. Deci de ce scade prezenţa la vot după 2000? Pentru că din 2000 încoace, românii încep să plece în străinătate din ce în ce mai mulţi, iar acum vorbim de un număr foarte mare. Deci, practic o să vorbim doar de 10-12% din românii din străinătate care vor vota la alegeri pentru că bănuiesc că vor fi undeva între 700 şi 800 de mii, ceea ce e foarte bine, comparativ cu 2019. Per total, acum prezenţa la vot este mai bună decât în 2019, inclusiv la Bucureşti prezenţa de vot este bună, dar acest fapt nu ne dă niciun indiciu despre cine va intra în turul al doilea, dar în schimb, ne spune câte ceva despre interesul crescut al românilor pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat Cristian Pîrvulescu pentru News.ro.

Deci, în momentul în care vorbim (n. red în jurul orei 17.00), cei peste 40% din cei 18 milioane de români, inclusiv cei din străinătate, au participat la vot, dar gândiţi-vă că, când ne referim la cifra din România, 40% din 18 milioane, nu din 12 milioane, câţi sunt în ţară. În realitate, prezenţa trebuie să fie, nu din punct de vedere legal, ci pentru a interpreta corect datele, trebuie raportate la românii care sunt în ţară. Cei care sunt în străinătate vor vota mai puţin, pentru că pentru ei e mult mai greu. Sunt distanţe mari, e costisitor, dar şi aşa, vorbim despre sute de mii de români care au votat.

Întrebat dacă a fost influenţat în vreun fel numărul bucureştenilor care au ieşit la vot de faptul că simultan cu alegerile prezidenţiale are loc şi referendumul local propus de Nicuşor Dan, analistul politic Cristian Pîrvulescu a răspuns: „Cred că prezidenţialele au permis realizarea cvorumului pentru referendum, care altfel nu s-ar fi realizat. Deci, fiind un interes mare pentru alegerile prezidenţiale, oamenii au votat şi la referendum. Să ştiţi că în Bucureşti există în continuare un număr de alegători care nu au votat la referendum. Adică avem vreo 36% care s-au prezentat la vot, ceea ce pentru Bucureşti e o cifră bună pentru ora 16.00, dar erau doar vreo 28% care votaseră şi la referendum”.

Nu-ti alege doar presedintele, alege-ti si partenerul perfect!

Gaseste-ti partenerul ideal – e singurul vot care conteaza cu adevarat!

Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/prezenta-buna-urne-arata-interesul-crescut-romani-1908077


Analyse


2025-04-04 11:25:40

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Alegeri prezidentiale in Romania

Entity Sentiment:

  • Cristian Pirvulescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Nicusor Dan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ministerul de Interne: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Analistul politic Cristian Pirvulescu comenteaza prezenta crescuta la urne in alegerile prezidentiale din Romania, subliniind interesul romanilor, dar fara a oferi indicii despre turul al doilea.

Summary: Analistul politic Cristian Pirvulescu a comentat prezenta crescuta la urne in alegerile prezidentiale din Romania, subliniind interesul crescut al romanilor pentru aceste alegeri. Desi prezenta la vot este mai buna decat in 2019, nu ofera indicii clare despre cine va intra in turul al doilea. Pirvulescu a mentionat ca mai multi alegatori din mediul urban au votat comparativ cu cei din rural, influentati de numarul mare de romani plecati in strainatate. De asemenea, a subliniat ca alegerile prezidentiale au facilitat realizarea cvorumului pentru referendumul local din Bucuresti, propus de Nicusor Dan.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.