Directorii școlilor sunt sfătuiți să găsească soluții pentru a nu bloca ziua de luni

Alegeri prezidențiale 2024 – Cum se modifică programul școlilor? În ce situații nu se vor face cursuri luni

Ministerul Educației a luat decizia de a recomanda școlilor să nu-și modifice programul cursurilor pentru ziua de luni, 25 noiembrie, decât „în situații excepționale”. Orice modificare de program va fi comunicată în cel mai scurt timp părinților și elevilor, a transmis aceeași sursă. 

“În zilele de luni, doar în situații excepționale, unitățile de învățământ pot aproba modificări de program (ex.: decalarea orei de începere a programului), în funcție de situația specifică de la nivelul fiecărei școli. Eventualele situații de acest tip vor fi comunicate cu celeritate inspectoratelor școlare județene.

În zilele de luni nu se recomandă suspendarea cursurilor decât în situații care nu permit derularea procesului educațional în condiții de siguranță și cu aprobarea prealabilă a inspectorului școlar general”, a transmis Ministerul Educației. 

Orice modificare de program va fi comunicată în cel mai scurt timp părinților și elevilor. Părinții sunt sfătuiți să se intereseze și ei privind eventuale modificări ale programului cursurilor pentru ziua de luni, 25 noiembrie. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/alegeri-prezidentiale-2024-cum-se-modifica-programul-scolilor-in-ce-situatii-nu-se-vor-face-cursuri-luni_6741b014e1001165e92b4233


Analyse


2026-02-10 11:47:53

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.