Vasile Bănescu, mesaj pentru alegători: „România nu trebuie să devină o corabie a nebunilor. Există pentru ea căi mai bune decât naufragiul”

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al BOR, membru CNA, a transmis un mesaj critic la adresa stării politice actuale și a alegerilor prezidențiale. „Să NU validăm periculoși impostori care, odată ajunși în funcții decizionale, ar inaugura ducerea de râpă a țării”, spune Bănescu.

„Este (ar
fi) o imensă rușine, o confirmare a degradării noastre mentale & morale
naționale, să validăm prin cel mai important instrument al democrației, pentru
care au murit cei mai frumoși oameni ai acestui popor, suprimați de regimul
terorii și înfometării care a distrus elitele morale și culturale ale României,
-golani agresivi cu privirea bovină derbedei, scandalagii, animatori de circ
parlamentar, bufoni agramați și smintitori ai credinței prin ducerea acesteia
în grotesc și derizoriu, ipocriți isterici care clamează <binele românilor>
împotriva <străinilor>, legionaroizi distopici locuiți de fantasme
dictatoriale, analfabeți funcționali doar cu intermitență, nostalgici ai
ceaușismului care a creat <omul nou> cu cap de bou, antieuropeni &
rusofili care ar separa România de lumea Europei prospere și libere, traseiști
contorsioniști, trădători, vânzători <en gros> ai propriilor
binefăcători, iude care calomniază cu Biblia în mână”,
a
scris Vasile Bănescu pe Facebook.

În
continuare, Bănescu susține să „NU validăm periculoși impostori care, odată
ajunși în funcții decizionale, ar inaugura ducerea de râpă a țării. Aceasta nu se
va mai face bine odată încăpută pe mâna unor inși buni doar de gură”.

„O țară nu
trebuie ridicată în slăvi, cetățenii ei nu trebuie lingușiți, tromboniți, tratați
ca niște …neajutorați. România nu trebuie să devină o <corabie a
nebunilor>.  Există pentru ea căi mai
bune decât naufragiul”
, susține fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei.

În
consecință, Vasile Bănescu recomandă „să NU alegem drumul înfundat,
vulgaritatea, incompetența, delirul naționalist, minciuna patologică,
populismul care mizează exclusiv pe răul social acumulat și pe care nu poate
decât să-l înmulțească!”.

„Singurul
firav, dar esențial <mai bine> este reprezentat acum de calea europeană
limpede asumată, calea realistă a normalității, a recunoașterii propriei
ignoranțe (remediabile), a onestității, a bunei-cuviințe, a credinței mai puțin
afișate, în fapte manifestate. A omeniei nefardate, încercănate
”, a
concluzionat Bănescu.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/vasile-banescu-mesaj-pentru-alegatori-romania-2403764.html


Analyse


2025-03-10 22:26:00

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Critica situatiei politice din Romania

Entity Sentiment:

  • Vasile Banescu: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 5)
  • Romania: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • BOR: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • CNA: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Opinion

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

Excerpt: Vasile Banescu critica starea politica actuala din Romania si avertizeaza impotriva alegerii unor lideri incompetenti.

Summary: Vasile Banescu, fost purtator de cuvant al BOR si membru CNA, a transmis un mesaj critic la adresa starii politice actuale si a alegerilor prezidentiale din Romania. El avertizeaza impotriva validarii unor impostori periculosi care ar putea duce tara la dezastru. Banescu subliniaza importanta alegerii unei cai europene clare si a normalitatii, in locul populismului si incompetentei.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.