Ludovic Orban a anunţat că se retrage, dar nu a depus nimic oficial la BEC sau AEP. Rămâne pe buletinul de vot şi poate candida, dacă se răzgândeşte

Toni Greblă, preşedintele
AEP,  a precizat, marţi, că la AEP şi BEC
nu a fost depus niciun document oficial privind retragerea vreunui candidat din
alegerile prezidenţiale, astfel că declaraţia lui Ludovic Orban poate fi
considerată una politică.

De altfel, a
explicat preşedintele Autorităţii Electorale, retragerea unui candidat din
cursa pentru alegerile prezidenţiale nu influenţează în niciun fel modul de
desfăşurare a votului şi nici stabilirea rezultatului, menţionând că în lege
este prevăzut un termen în care candidaţii se pot retrage, dacă doresc,
înaintea tipăririi şi transportului buletinelor de vot.

„Pentru alegerile prezidenţiale, ceea ce am auzit în
spaţiul public, că un competitor s-ar fi retras din cursa pentru alegerea
preşedintelui, nu influenţează în niciun mod desfăşurarea alegerilor, ca urmare
a faptului că legea prevede un anume interval de timp în care competitorul
politic poate să-şi retragă candidatura. După expirarea acestui termen,
tipărirea buletinului de vot, transportul buletinelor de vot în judeţe, acest
lucru nu mai influenţează desfăşurarea votului, astfel încât buletinul de vot
va cuprinde şi numele competitorului politic care s-a retras, în procesele
verbale de centralizare a rezultatului votului într-o secţie de votare, în
căsuţa corespunzătoare, va fi înscris numărul voturilor exprimate în favoarea
acelui competitor politic şi în centralizarea la BEC se va păstra această
structură, inclusiv cu numărul voturilor exprimate în favoarea competitorului
care s-a retras
”, a explicat
Toni Greblă.

El a adăugat că de
voturile exprimate în favoarea competitorului politic care s-a retras „nu va profita niciun alt competitor”.

„De acele voturi nu va profita niciun alt competitor,
pentru că vor fi desemnaţi participanţi în turul 2 primii doi competitori care
au obţinut cele mai mare număr de voturi exprimate. Mai pe înţelesul tuturor,
nu are nicio importanţă dacă un competitor s-a retras în ceea ce priveşte
desfăşurarea votului şi stabilirea rezultatului votului”,
a adăugat şeful AEP, potrivit Agerpres.

Totodată, el a
precizat că nici instituţia pe care o conduce, nici Biroul Electoral Central nu
a primit niciun document oficial din partea lui Ludovic Orban privind dorinţa
sa de a se retrage din cursa pentru Preşedinţia României, astfel că declaraţia
acestuia poate fi interpretată, momentan, drept una politică.

„Nici BEC şi nici AEP nu au primit niciun document din
partea competitorului din care să reiasă că cineva s-ar fi retras din cursa
prezidenţială, este numai o declaraţie politică. Mâine, dacă îşi schimbă
opinia, poate să participe în continuare la alegeri”,
a afirmat Toni Greblă.

Vă reamintim că,
luni seară, la scurt timp de la începerea dezbaterii publice la care au
participat şase dintre candidaţii la funcţia de preşedinte, Ludovic Orban a
declarat că se retrage
de la aceste alegeri şi o va susţine pe Elena Lasconi,
preşedintele USR.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/ludovic-orban-a-anuntat-ca-se-retrage-dar-nu-a-2402794.html


Analyse


2025-03-11 00:29:19

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Retragerea lui Ludovic Orban

Entity Sentiment:

  • Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Toni Grebla: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • AEP: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • BEC: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Elena Lasconi: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ludovic Orban a anuntat retragerea sa din alegerile prezidentiale, dar nu a depus documente oficiale la AEP sau BEC, astfel incat ramane pe buletinul de vot.

Summary: Ludovic Orban a anuntat ca se retrage din cursa prezidentiala, dar nu a depus documente oficiale la AEP sau BEC, ceea ce inseamna ca ramane pe buletinul de vot. Toni Grebla, presedintele AEP, a explicat ca retragerea nu influenteaza desfasurarea votului sau stabilirea rezultatului, deoarece legea prevede un termen pentru retragere inainte de tiparirea buletinelor de vot. Orban a declarat ca o va sustine pe Elena Lasconi, presedintele USR.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.