Am rămas repetenţi la una dintre cele mai importante meserii: De ce nu mai vor tinerii să fie profesori? VIDEO

Profesorii români câştigă cu aproape 13% mai puţin faţă de ceilalţi angajaţi cu studii superioare din economia locală. Potrivit Ioanei Necula fondatorul şcolii private Genesis College, efectul se vede şi în felul în care se mişcă piaţa muncii destinată educaţiei. Apetitul tinerilor absolvenţi pentru meseria de profesor este ţinut în şah chiar de problema salariilor, care îi fac să îşi cântărească cu atenţie opţiunile.

„Piaţa de resurse umane în educaţie nu arată bine. Tinerii nu mai vor să devină profesori şi noi ne luăm resursele tot din această piaţă. Spunea chiar una dintre doamnele inspectoare generale ale Bucureştiului că acum câţiva ani existau liste de tineri absolvenţi de facultate care îşi doreau să fie profesori şi nu existau posturi, acum sunt posturi şi nu avem profesori. Deci nu îşi mai doresc tinerii să se facă profesori decât foarte greu.“ a declarat Ioana Necula, preşedinte – fondator al şcolii private Genesis College, în cadrul emisiunii ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business.

Pe de altă parte, mediul privat, pare să fie mai generos în privinţa banilor. Ioana Necula subliniază că şcolile private îşi plătesc profesorii şi cu 40% peste salariile încasate la stat. Potrivit unei analize realizată de platforma de recrutare e-Jobs, salariul unui învăţător debutant din mediul privat este de aproximativ 4.000 de lei pe lună, iar pentru cei care au cel puţin cinci ani de experienţă acesta depăşeşte 5.000 de lei  Un profesor din ciclul gimnazial câştigă între 5.000 şi 8.000 de lei, în funcţie de vechime, dar şi de specializarea pe care o are.

„În general plătim 30-40% salarii peste stat. Există nişte beneficii, dar avem şi concurenţă din partea statului pentru că se consideră că profesorii de la stat au mai mult timp liber decat la particular. Sunt greu de comparat, din experienţa mea, cine lucrează la stat nu se mai întoarce în mediul privat.” a mai spus Ioana Necula la ZF Live.

Source URL: https://www.zf.ro/zf-live/am-ramas-repetenti-la-una-dintre-cele-mai-importante-meserii-de-ce-22559688


Analyse


2025-04-06 09:11:40

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Tinerii nu mai vor sa fie profesori

Entity Sentiment:

  • Ioana Necula: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Genesis College: positive (score: 0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • e-Jobs: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Orange Business: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Education
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation: Finance,Education

Excerpt: Tinerii nu mai doresc sa devina profesori din cauza salariilor mici comparativ cu alte profesii, desi scolile private ofera salarii mai mari.

Summary: Tinerii nu mai doresc sa devina profesori din cauza salariilor mici comparativ cu alte profesii, desi scolile private ofera salarii mai mari. Ioana Necula, fondatorul Genesis College, subliniaza ca piata muncii in educatie este afectata de problema salariilor, iar scolile private platesc cu 30-40% mai mult decat statul. In trecut, existau liste de tineri absolventi care doreau sa fie profesori, dar acum sunt posturi disponibile si nu sunt candidati. Salariile in mediul privat pentru invatatori debutanti sunt de aproximativ 4.000 de lei pe luna, iar pentru cei cu experienta depasesc 5.000 de lei. Profesorii din ciclul gimnazial castiga intre 5.000 si 8.000 de lei, in functie de vechime si specializare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.