În pragul alegerilor parlamentare și prezidențiale, unii microbiști români au simțit că e momentul să clarifice problema cluburilor de fotbal susținute din bani publici. Cel mai vizibil dintre acestea e CSA Steaua, clubul care primește bani de la Armată, deci de la Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Printre persoanele publice care au luat atitudine pe marginea acestui subiect se numără comentatorul și analistul sportiv Emil Grădinescu. Acesta a prezentat o scrisoare a unui grup de suporteri care critică existența grupărilor departamentale în sportul românesc.
Cei somați să ia măsuri concrete în acest caz sunt Marcel Ciolacu, prim-ministru, candidat la prezidențiale și președinte al PSD, Nicolae Ciucă, președintele Senatului, respectiv președinte al PNL și fost prim-ministru, Daniel Stanciu, președintele Camerei Deputaților din partea PSD și Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, tot din partea PSD.
Finanțarea echipelor susținute de ministere înseamnă, practic, o meteahnă specifică regimului comunist.
„La 35 de ani de la înlăturarea regimului totalitar și în preajma unor alegeri importante pentru viitorul României, este necesar să se reitereze angajamentul ferm pentru apartenența la UE, respectând valorile, principiile și criteriile europene, ceea ce presupune eliminarea tuturor rămășițelor, reminiscențelor, relicvelor sovietice din viața politică, economică, socială, deci inclusiv din sport”, se arată în petiția distribuită de către Emil Grădinescu.
Microbiștii susțin că România continuă să rămână departe de viziunea Occidentală asumată declarativ, pentru că:
„1. România este unicul stat membru al UE și NATO care mai menține modelul autoritar al amestecului armatei și poliției în sportul profesionist, din bugetele MApN și MAI, finanțându-se echipe militare înscrise în competiții profesioniste.
2. România este singura țară ex-socialistă din UE care a menținut implicarea creațiilor sovietice CSA (TSKA) și CS Dinamo în sportul profesionist.
3. România este unica țară din lumea democratică în care, în sec. XXI, se mai construiesc stadioane și se organizează meciuri, inclusiv internaționale, în incinta unor unități militare.
Din toate aceste situații intolerabile în democrație și economia de piață, rezultă în mod evident că România a rămas ultima redută din lumea liberă a sportului militarizat de extracție autoritară!”.
Suporterii caracterizează situația de la CSA drept „absurdă”, pentru că acest club susținut de Armată nu poate promova, deci banii sunt aruncați într-un sac fără fund. Mai mult, sumele cheltuite de minister – bani publici – sunt consistente.
„Absurdul menținerii CSA exclusiv în România a fost completat în 2017 cu înființarea abuzivă a unei echipe de fotbal profesionist, fără obiectiv, fără scop, fără finalitate, pentru că în legea sportului se stabilește clar și în acel moment și acum, că o astfel de echipă nu poate promova în liga a I-a. Echipa de fotbal a CSA are un buget anual de cca. 2 mil euro, ceea ce înseamnă că în cei 8 ani de existență s-au irosit 16 mil. euro, la care, dacă adăugăm și 1 milion anual pentru întreținerea stadionului, în ultimii patru ani, rezultă că înființarea echipei de fotbal în 2017 a însemnat o pagubă în bugetul MApN de peste 20 mil euro, pentru care cineva trebuie să răspundă!”, au transmis suporterii.
În plus, în colimatorul microbiștilor a intrat și clubul CS Dinamo, susținut de MAI.
„Având în vedere aceste considerente sumare, vă rugăm să dispuneți măsurile pe care le considerați necesare pentru ca România să se alinieze la valorile europene, să elimine modelul sportului militarizat autoritar, să scoată cazărmile sportive CSA și CS Dinamo din sportul profesionist și să orienteze corect și democratic fondurile acum cheltuite de CSA și CS Dinamo (peste 50 mil. euro anual) spre nevoile reale ale MApN și MAI, conforme cu menirea lor într-o democrație UE și NATO!”, au punctat semnatarii, susținuți de către Emil Grădinescu.
Senatorul PSD Bogdan Matei, fost ministru al Tineretului și Sportului, crede că investițiile la CSA Steaua nu sunt justificate.
„Nu cred că statul român trebuie să investească într-o echipă de fotbal de Liga a II-a. În privința bugetului, trebuie analizat și văzut exact câți vin din sponsorizări, câți vin de la statul român. Din acel buget sunt niște bani care merg și către copii și juniori. Sigur, e o discuție mult mai amplă, nu trebuie tratat strict pe ceea ce se întâmplă cu această echipă în Liga a II-a”, a declarat oficialul PSD, pentru Ziare.com.
Totodată, Matei crede că trebuie făcută o distincție între fotbal și alte sporturi, respectiv între seniori și juniori.
„Nu ai cum să desființezi astfel de cluburi, pentru că ele sunt cele care aduc cele mai multe medalii. Nu ai cum să desființezi sportul de înaltă performanță, ne-am uita la Jocurile Olimpice doar ca simpli spectatori, fără a mai avea sportivi români”, a mai precizat oficialul PSD.
Claudiu Năsui, deputat USR, partid de opoziție, a declarat că cluburile de fotbal susținute de stat risipesc banul public și fac o concurență neloială investitorilor privați.
„Nu cred că trebuie să fie treaba statului să finanțeze așa ceva. Poate la nivel local, primăria să faciliteze sportul de masă, în vederea construirii de terenuri de fotbal, de tenis și așa mai departe. În niciun caz echipe finanțate de stat. Să nu uităm că există echipe private ce reușesc performanțe extraordinare, precum Farul lui Hagi și altele. Astfel, dacă statul este investitor, face o concurență neloială. Deci cred că astfel de echipe ar trebui să existe, dar pe piața liberă, în măsura în care găsesc sponsori, au contracte de publicitate etc.
În România, sportul este foarte militarizat: toți au grade, pensii speciale cu duiumul. Iar cum un sportiv are niște performanțe, vin în urma lui o panoplie de oameni care își trag și ei partea”, a declarat fostul ministru al Economiei, pentru Ziare.com.
Din multe surse poate face rost Guvernul de bani, fără a introduce, respectiv majora taxe și impozite, e de părere Năsui.
„Multe ministere și agenții au tot felul de echipe, care fac o concurență neloială și apasă pe bugetul public. Putem reduce și din cheltuielile statului, care sunt mult prea mari, mai reducem și din deficit, și din taxarea din România, care e mult mai mare”, a mai precizat deputatul.
Marcel Ciolacu s-a declarat drept un suporter al FCSB-ului și, în timpul guvernării PSD+PNL, echipa lui Gigi Becali a primit „voie” să joace pe stadionul din Ghencea, stadion construit și administrat din bani publici, închiriat contra cost de orice entitate privată, acum.
Faptul că FCSB a fost lăsată să joace pe Ghencea, chiar și pe bani, a stârnit nemulțumire la nivelul MApN. Rămâne de văzut în ce măsură va avea efect inițiativa microbiștilor, dacă tensiunile politice ar putea interveni, în condițiile în care Gigi Becali s-a asociat cu partidul AUR, respectiv cu George Simion, considerat favorit să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale împotriva lui Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/csa-steaua/fcsb-bani-stat-mapn-dinamo-1905922
