Camelia Gavrilă

Camelia Gavrilă, propunerea lui Dăncilă pentru Ministerul Educației, amendată pentru discriminare

Camelia Gavrilă, propunerea lui Dăncilă pentru Ministerul Educației a fost amendată pentru discriminare, în 2017.

O școală din Iași împreună cu Inspectoratului Şcolar Judeţean, unde inspector la acea vreme era Camelia Gavrilă, au fost sancţionate de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru segregarea rasială a copiilor de etnie romă.

Mai exact, aceștia au fost amendați pentru că i-au plasat pe elevii romi într-un corp separat.

Şcoala „Bogdan Petriceicu Haşdeu“, din cartierul Tătăraşi, şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au fost sancţionate de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru segregarea rasială a copiilor de etnie romă.

Mai pe larg, în luna aprilie 2016, Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO), prin intermediul avocatului Mihaela Roxana Prisăcariu, a depus plângere la CNCD împotriva Şcolii „Bogdan Petriceicu Haşdeu“ Iaşi şi a ISJ Iaşi pentru faptul că discriminarea este tolerată.

Astfel, potrivit CADO, motivele pentru depunerea plângerii au fost că „în cadrul acestei şcolii, elevii învaţă în 7 corpuri de clădire, însă majoritatea elevilor de etnie romă au fost repartizaţi în corpul C, ajungând, potrivit datelor oferite de către şcoală, la peste 50% din numărul total al elevilor din acel corp“.

Viorica Dăncilă, lovitură pentru Tăriceanu: A propus miniștri de la ALDE în locul demisionarilor

CADO a decis să întreprindă demersul de sesizare a autorităţilor după ce un grup de părinţi de etnie romă s-au plâns de calitatea actului educaţional din corpul C, unde majoritatea copiilor, chiar şi după finalizarea clasei a IV-a, nu pot citi şi scrie corect.

De asemenea, o altă problemă semnalată de către grupul de părinţi a fost şi faptul că majoritatea cadrelor didactice care predau la acele clase sunt suplinitori sau „cadre didactice pensionare reîncadrate“. Părinţii ar fi încercat, din acest motiv, să îşi transfere copiii la alt corp şcolar din cadrul aceleiaşi unităţii de învăţământ, însă ar fi fost refuzaţi.

În ciuda deciziei CNCD, reprezentanţii ISJ Iaşi afirmau atunci că plângerile sunt nefondate, scrie ziaruldeiasi.ro.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/camelia-gavrila-ministerul-educatiei_5dcc9282406af85273d81094


Analyse


2025-03-21 03:44:56

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)

Subject: Discriminare in educatie

Entity Sentiment:

  • Camelia Gavrila: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Inspectoratul Scolar Judetean Iasi: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Scoala Bogdan Petriceicu Hasdeu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Centrul de Advocacy si Drepturile Omului: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Education
  • Discrimination

Language: romanian

Safety Moderation: Discrimination,Politics

Excerpt: Camelia Gavrila, propunerea pentru Ministerul Educatiei, a fost amendata pentru discriminare rasiala in 2017, in urma unei plangeri depuse de CADO impotriva unei scoli din Iasi.

Summary: Camelia Gavrila, propunerea lui Dancila pentru Ministerul Educatiei, a fost amendata pentru discriminare in 2017. O scoala din Iasi si Inspectoratul Scolar Judetean, unde Gavrila era inspector, au fost sanctionate de CNCD pentru segregarea rasiala a elevilor romi. Plangerea a fost depusa de CADO, care a semnalat ca elevii romi erau plasati intr-un corp separat, iar calitatea educatiei era slaba. In ciuda deciziei CNCD, ISJ Iasi a considerat plangerile nefondate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.