Fiica lui Dragnea, extrem de afectată de interdicția de a păși pe tărâm american

Fiica lui Dragnea, extrem de afectată de interdicția de a păși pe tărâm american

Primul membru al familiei Dragnea care suferă ca urmare a interdicției de a intra pe teritoriul Statelor Unite ale Americii este Alexandra, fiica fostului lider PSD. Ea nu va mai ajunge la studii peste Ocean, potrivit surselor citate de G4media.

Alexandra Maria Dragnea se afla în România pe 5 septembrie, când secretarul de stat american Mike Pompeo a anunțat interdicția de a intra în SUA pentru fostul lider PSD și cei doi copii ai lui, Alexandra și Valentin, au explicat pentru G4media surse din anturajul familiei.

Pe de altă parte, surse politice citate de jurnaliști susțin că interdicția ar avea legătură, pe lângă condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive, și cu noul dosar privind vizita făcută de fostul lider PSD în Statele Unite, în 2017. În acest context, și George Maior, ambasador al României în Statele Unite și fost director al SRI, a fost chemat ieri la audieri la DNA, în calitate de martor.

Alexandra Dragnea se mutase în urmă cu puțină vreme în America, acolo unde studia. Spre deosebire de fratele său, Valentin, care a moștenit metehnele tatălui său și iese pe stradă escortat de trupe SAS, Alexandra a stat departe de privirile publice și nu s-a băgat în nicio afacere ”de succes” sau în vreo găselniță cu iz infracțional insuflată de celebrul său părinte.

Fiica fosului șef al Camerei Deputaților a fost mai orientată spre dragoste, de aceea și-a dezvoltat mai mult această latură. La 24 de ani, Alexandra nu vede altceva în fața ochilor decât relația pe care o are cu artistul din Republica Moldova – Alexandru Mațaev, pe care l-a dus și în ograda de poveste a lui Dragnea, de la Alexandria, pentru a filma un videoclip.

Cei doi îndrăgostiți au plecat din România când țara era condusă de Dragnea, încercându-și norocul în Statele Unite ale Americii. Alexandru Mațaev posta frecvent pe Instagram fotografii din zonele frumoase ale Americii și părea foarte mulțumit de alegerea de a părăsi țara noastră, unde nu a avut mare succes pe plan muzical. Din când în când, în fotografiile sale mai bagă capul și Alexandra, fiind mai discretă cu noul său mod de viață, poate și din pricina reputației negative pe care și-a construit-o Liviu Dragnea, încarcerat în momentul de față la Penitenciarul Rahova.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/fiica-lui-dragnea-extrem-de-afectata-de-interdic-ia-de-a-pa-i-pe-taram-american_5dcc9282406af85273d81097


Analyse


2025-03-21 14:50:18

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Interdictie SUA pentru familia Dragnea

Entity Sentiment:

  • Alexandra Dragnea: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Statele Unite ale Americii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Mike Pompeo: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • George Maior: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Alexandru Mataev: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Fiica lui Dragnea este afectata de interdictia de a intra in SUA, legata de condamnarea tatalui sau si de un nou dosar. Ea nu va mai putea studia in America.

Summary: Fiica lui Liviu Dragnea, Alexandra, este afectata de interdictia de a intra in Statele Unite, impusa de secretarul de stat american Mike Pompeo. Interdictia este legata de condamnarea lui Liviu Dragnea si de un nou dosar privind vizita sa in SUA in 2017. Alexandra, care studia in America, nu va mai putea continua studiile acolo. In contrast cu fratele sau Valentin, Alexandra a evitat afacerile si a ramas discreta, concentrandu-se pe relatia cu artistul Alexandru Mataev. Interdictia a fost o lovitura pentru planurile ei educationale si personale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.