CCR, decizie despre sesizarea referitoare la alegerea lui Meleșcanu ca președinte al Senatului

CCR, decizie despre sesizarea referitoare la alegerea lui Meleșcanu ca președinte al Senatului

Curtea Constituțională discută pe 16 octombrie sesizarea lui Tăriceanu privind alegerea lui Teodor Meleşcanu în fruntea Senatului

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 16 octombrie sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.

“Ne vom strădui ca cel târziu luni (16 septembrie – n.r.) sesizarea privitoare la alegerea neregulamentară a preşedintelui Senatului, în persoana lui Meleşcanu, să fie depusă la Curte. De ce luni? Pentru că va trebui să strângem semnături şi de la alţi parlamentari care împărtăşesc acest punct de vedere, că alegerea a fost neregulamentară. (…) Unii dintre colegii din Opoziţie, fără să îi solicit, au venit şi ne-au spus, după ce am făcut declaraţia la pupitrul Senatului, că vor să vină să semneze”, declara Călin Popescu-Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

Pe 11 septembrie, liderul ALDE preciza că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au anunţat că vor să semneze sesizarea către Curtea Constituţională privind modul în care a fost ales Meleşcanu la conducerea Senatului.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/ccr-decizie-despre-sesizarea-referitoare-la-alegerea-lui-mele-canu-ca-pre-edinte-al-senatului_5dcc9282406af85273d8192b


Analyse


2025-03-27 13:34:21

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: CCR discuta sesizarea lui Tariceanu

Entity Sentiment:

  • Curtea Constitutionala a Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Teodor Melescanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Calin Popescu-Tariceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Senatul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • ALDE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Palatul Parlamentului: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Curtea Constitutionala a Romaniei va discuta pe 16 octombrie sesizarea lui Calin Popescu-Tariceanu privind alegerea lui Teodor Melescanu ca presedinte al Senatului. Tariceanu a mentionat ca mai multi parlamentari din Opozitie doresc sa semneze sesizarea.

Summary: Curtea Constitutionala a Romaniei va analiza pe 16 octombrie sesizarea depusa de Calin Popescu-Tariceanu cu privire la alegerea lui Teodor Melescanu in functia de presedinte al Senatului. Tariceanu a declarat ca mai multi parlamentari din Opozitie si-au exprimat dorinta de a semna aceasta sesizare, considerand alegerea neregulamentara.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.