Dăncilă la Guvern

Dăncilă, despre alocarea fondurilor către primari: ”Vom da şi această hotărâre de guvern”

Viorica Dăncilă a declarat, la intrarea în Cex, că va da hotărârea de guvern pentru alocarea fondurilor către primari, în ciuda avertismentelor făcute de Klaus Iohannis ”să nu chelutuie banii românior”.

Hotărârea de guvern pentru alocarea fondurilor către primari va fi dată luni, a anunţat premierul demis Viorica Dăncilă, vineri.

“Luni vom face şedinţă, vom da şi această hotărâre de guvern. Mai era un pic de lucrat la Ministerul Finanţelor”, a precizat Viorica Dăncilă.

În aceeași zi, Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă în rândurile căreia a avertizat Guvernul să nu cheltuie banii în această perioadă de interimat.

”În acest context, este important de subliniat și avertizez PSD să nu cheltuie banii românilor în această fază de interimat! Este nevoie de un guvern urgent care vine și repară greșelile făcute de PSD în economie”, a spus președintele.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/dancila-despre-alocarea-fondurilor-catre-primari-vom-da-si-aceasta-hotarare-de-guvern_5dcc9284406af85273d82a8d


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.