Procurorii DNA cer anularea achitării lui Victor Ponta

Procurorii DNA cer anularea achitării lui Victor Ponta

Procurorii DNA au solicitat luni la Curtea Supremă anularea sentinţei de achitare în cazul inculpaţilor judecaţi în dosarul Turceni-Rovinari: fostul premier Victor Ponta, fostul senator Dan Şova şi foştii directori Laurenţiu Graure, Laurenţiu Ciurel şi Dumitru Cristea. Cererea are la bază decizia recentă a CCR cu privire la completele de 3.

Procurorul DNA a explicat că CCR a motivat decizia privind completele specializate de 3 judecători. “Ne completăm motivele de apel în sensul unui motiv suplimentar vizând greşită compunere a instanţei, e vorba de nulitate absolută, completul care a dat decizia în acest caz nu era specializat în judecarea infracţiunilor de corupţie,” a spus magistratul, potrivit Ziare.com.

Preşedintele completului de 5 judecători, Marius Foitos, a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Curţii de Justiţie a UE cu patru întrebări preliminare. Magistratul a atras atenţia că punerea în discuţie a acestei sesizări fost luată în majoritate de cei 5 membri ai instanţei.

Decizia de achitare era dată în primă instanţă şi DNA pregătea motivele de apel pentru acest dosar. În baza deciziei Curţii Constituţionale cu privire la completele nespecializate, procurorii DNA au cerut reluarea de la zero a procesului în primă instanţă.

Fostul premier Victor Ponta şi fostul senator Dan Şova au fost achitaţi, în mai 2018, de magistraţii Înaltei Curţi în dosarul Turceni-Rovinari, în care au fost judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă.

De asemenea, au fost achitaţi şi fostul director al Complexului Energetic Rovinari Laurenţiu Ciurel, acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, şi fostul director economic al Complexului Energetic Turceni Laurenţiu Graure.

În schimb, fostul director al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi la plata unor daune de peste două milioane de lei.

Sursa: ziare.com

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/procurorii-dna-cer-anularea-achitarii-lui-victor-ponta_5dcc9285406af85273d839bc


Analyse


2025-04-04 07:53:05

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Anularea achitarii lui Victor Ponta

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • DNA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Dan Sova: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Laurentiu Graure: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Laurentiu Ciurel: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Dumitru Cristea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Curtea Suprema: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • CCR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Marius Foitos: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Curtea de Justitie a UE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Legal

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Procurorii DNA cer anularea achitarii lui Victor Ponta si a altor inculpati in dosarul Turceni-Rovinari, invocand o decizie a CCR privind completele de judecata.

Summary: Procurorii DNA au solicitat Curtii Supreme anularea sentintei de achitare pentru Victor Ponta, Dan Sova si alti inculpati in dosarul Turceni-Rovinari, invocand o decizie a CCR privind completele de judecata. Decizia de achitare a fost data in prima instanta, iar DNA pregateste motivele de apel. Fostul premier Victor Ponta si fostul senator Dan Sova au fost achitati in mai 2018 pentru fapte de coruptie legate de contracte de consultanta. Laurentiu Ciurel si Laurentiu Graure au fost de asemenea achitati, in timp ce Dumitru Cristea a fost condamnat la patru ani de inchisoare pentru abuz in serviciu.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.