Cozmin Gusă, invitat special la sedinta PSD Arad

Ziua deciziilor la PSD Arad. Cozmin Gușă, prima participare la ședința PSD

Luptă acerbă pentru preluarea conducerii PSD Arad. Cu doar câteva zile înaintea Conferinței Extraordinare de Alegeri, social democrații se întâlnesc, joi, într-o ședință importantă, unde Cozmin Gușă este invitat special.

Pentru prima dată de la intrarea în PSD, Cozmin Gușă participă la ședinta social democraților, în calitate de invitat special al președintelui PSD Arad, Dorel Căprar.

Liderul PSD Arad a declarat într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS că în cadrul ședinței se va discuta despre strategia de campanie pentru preluarea conducerii filialei locale a partidului.

“Suntem înaintea unei campanii electorale foarte grele, astăzi domnul Cozmin Gușă va fi prezent la Arad, va avea întâlnire cu parte din colegii noștri care pot fi prezenți, să discuctam despre strategia de campanie”, a declarat Dorel Căprar la Realitatea PLUS.

Totodată, social-democratul a precizat că viitorul președinte al PSD Arad va avea mandat de doar un an, urmând apoi să fie organizate alte alegeri, pentru un mandat complet.

“În ceea ce priveşte mandatul viitoarei echipe de la conducerea PSD Arad, aceasta va avea mandat special de doar un an de zile, urmând apoi să fie organizate alegeri pentru un mandat plin, de 4 ani”, a mai adăugat Dorel Căprar.

De altfel, acesta a punctat că este o onoare prezența lui Cozmin Gușă la ședință. 

“Faptul că domnul Cozmin Gușă va fi prezent astăzi, pentru noi este un lucru extraordinar experiență dânsului în mai multe campanii ca șef de campanie cu rezultate extraordinare ne dă și nouă speranța că la Arad vom avea rezultate spectaculoase. Campania în zona noastră a Aradealului trebuie schimbată, trebuie să facem o campanie specifică Ardealului și avem nevoie de o strategie modernă, adaptată la cerințele societății românești”, a adăugat Dorel Căprar.

Alegerile din cadrul PSD Arad duc competiția dintre președintele organizației, deputatul Dorel Căprar, și senatorul PSD Arad Mihai Fifor în plan deschis. Cei doi vor candida unul împotriva celuilat pentru aceeași funcție, cea de președinte.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/ziua-deciziilor-la-psd-arad-cozmin-gusa-invitat-special_5e3bd51b853cea162d291bd5


Analyse


2025-03-27 19:53:06

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 1)

Subject: Sedinta PSD Arad

Entity Sentiment:

  • PSD Arad: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 6)
  • Cozmin Gusa: positive (score: 0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Dorel Caprar: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Mihai Fifor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Realitatea PLUS: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • strategia de campanie
  • preluarea conducerii

KeyWords:

  • PSD
  • Arad
  • Cozmin Gusa
  • Dorel Caprar
  • Mihai Fifor

Excerpt: PSD Arad organizeaza o sedinta importanta cu participarea lui Cozmin Gusa.

Summary: PSD Arad organizeaza o sedinta importanta inaintea Conferintei Extraordinare de Alegeri, cu participarea lui Cozmin Gusa ca invitat special. In cadrul sedintei, se discuta strategia de campanie pentru preluarea conducerii filialei locale. Dorel Caprar si Mihai Fifor sunt in competitie pentru functia de presedinte al PSD Arad. Viitorul presedinte va avea un mandat de un an, urmand sa fie organizate alegeri pentru un mandat complet.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.