Orban: Am identificat foarte multe riscuri în cazul redeschiderii școlilor

Orban: Am identificat foarte multe riscuri în cazul redeschiderii școlilor

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seara, că au existat multe “voci” care au cerut redeschiderea şcolilor, dar în analiza efectuată au fost identificate “foarte multe riscuri”, motiv pentru care s-a luat decizia reluării cursurilor în septembrie.

“Astăzi, după o analiză extrem de aprofundată, pentru că au fost foarte multe voci care au cerut redeschiderea şcolilor, am luat această decizie de a menţine suspendate cursurile şi de a relua şcoala în toamnă. Pentru că, în evaluarea pe care am făcut-o, extrem de amănunţită, am identificat foarte multe riscuri în cazul deschiderii şcolilor. Şi lucrurile sunt foarte clare: viaţa, sănătatea elevilor şi profesorilor trebuie puse pe prim plan, în ceea ce priveşte cunoştinţele se poate stabili un mecanism prin care aceste cunoştinţe să ajungă la elevi. Evident, ne propunem clar să închidem anul şcolar şi ne propunem ca examenul de evaluare, de bacalaureat să fie luate, astfel încât să permitem elevilor din clasa a VIII-a, din clasa a XII-a să continue şcoala pe treapta care urmează în procesul educaţional”, a declarat Orban, la un post TV, notează agerpres.ro.

Întrebat ce se va întâmpla dacă un al doilea val al pandemiei va veni în toamnă, Orban a precizat că acesta trebuie să ne prindă foarte bine pregătiţi iar în funcţie de situaţia de la la vremea respectivă, Guvernul va lua toate măsurile care se impun.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/orban-am-identificat-foarte-multe-riscuri-in-cazul-redeschiderii-scolilor_5ea7497f1d947f63d63d2062


Analyse


2025-04-02 23:22:09

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 1.2)

Subject: Riscuri redeschidere scoli

Entity Sentiment:

  • Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • redeschidere scoala: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • pandemie: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)

Classification:

  • Education
  • Public Health
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Health,Public Safety

KeyPhrases:

  • riscuri redeschidere scoli
  • sanatatea elevilor si profesorilor

KeyWords:

  • Orban
  • redeschidere
  • scoli
  • pandemie
  • Guvern

Excerpt: Premierul Ludovic Orban a identificat multe riscuri in redeschiderea scolilor, motiv pentru care cursurile vor fi reluate in septembrie.

Summary: Premierul Ludovic Orban a declarat ca, in urma unei analize detaliate, au fost identificate multe riscuri in redeschiderea scolilor, astfel ca s-a decis reluarea cursurilor in septembrie. Orban a subliniat ca sanatatea elevilor si profesorilor este prioritara si ca se vor lua masuri adecvate in cazul unui al doilea val al pandemiei.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.