Un angajat al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MDLPA) a fost confirmat cu noul coronavirus, anunță Realitatea PLUS. După cazurile de infectare COVID-19 de la ministerele Economiei, de acum câteva zile, de Interne și de Externe, din luna mai, și al Justiției, în luna aprilie, a venit și rândul Ministerului Dezvoltării.
Este vorba despre o angajată de la Registratură, de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MDPLA), care a fost confirmată cu coronavirus.
Salariata se afla în carantină la domiciliu din 15 iulie și a fost contactul direct al unei persoane infectate cu noul coronavirus, potrivit Realitatea PLUS. În ultima săptămână nu a interacționat cu niciun coleg de muncă.
Toți angajații Ministerului Dezvoltării sunt obligați, potrivit legii, de a rămâne în carantină dacă au fost contacții direcți ai unor persoane infectate cu COVID-19.
Rezultatele testului de COVID-19 au venit miercuri, femeia fiind confirmată pozitiv la SARS-CoV-2. Până în acest moment nu prezintă simptome, este asimptomatică, dar se va impune un control medical, potrivit legislației in vigoare, relatează Realitatea PLUS.
Sediul ministerului a fost dezinfectat, iar contacţii direcţi au fost plasaţi în izolare la domiciliu.
Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/un-nou-caz-covid19-la-guvern-un-angajat-al-ministerului-dezvoltarii-confirmat-cu-noul-coronavirus_5f1872122ac04e4d1e143742
