Mesajul lui Ludovic Orban cu ocazia Zilei Independenței SUA

Premierul Orban susține că restaurantele s-ar putea redeschide la 1 Septembrie

Ludovic Orban: “Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă. (….) Vedem, luăm decizia. Cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”.

Președintele PNL a vorbit și despre revenirea vieții culturale în spațiile închise.

Ludovic Orban: “Discutăm de posibilitatea reluării activităţii în instituţii de cultură, în teatre, în cinematografe, sigur, cu un set de condiţii: distanţare, portul măştii, dezinfectare şi alte posibile soluţii pentru reducerea riscului de răspândire”.

În ceea ce priveşte prezenţa spectatorilor pe stadioane, prim-ministrul a subliniat faptul că galeriile echipelor sunt foarte greu de controlat şi că, în aceste condiţii, riscul de transmitere a noului coronavirus este foarte mare, dar dacă scade numărul de infectări şi într-o localitate nu e niciun caz, se poate ajunge şi la meciuri cu public.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/premierul-orban-sustine-ca-restaurantele-sar-putea-redeschide-la-1-septembrie_5f441cc909b926711d74eb22


Analyse


2025-03-21 08:09:45

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Redeschiderea restaurantelor la 1 septembrie

Entity Sentiment:

  • Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • 1 Septembrie: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Grupul de Suport Tehnico-Stiintific: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Politics
  • Public Health

Language: romanian

Safety Moderation: Public Safety,Health,Politics

Excerpt: Premierul Orban discuta despre redeschiderea restaurantelor si reluarea activitatilor culturale in spatii inchise, mentionand masuri de siguranta.

Summary: Premierul Ludovic Orban a declarat ca se discuta posibilitatea redeschiderii restaurantelor de la 1 septembrie, in anumite conditii, avand in vedere sfarsitul sezonului estival. De asemenea, a mentionat reluarea activitatilor culturale in spatii inchise, cu masuri de siguranta precum distantarea si purtarea mastii. In ceea ce priveste prezenta spectatorilor pe stadioane, Orban a subliniat dificultatea controlului galeriilor si riscul mare de transmitere a coronavirusului, dar a mentionat ca, daca numarul de infectari scade, ar putea fi permise meciuri cu public.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.