Daniel Chițoiu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Fostul ministru, acuzat de moartea a două persoane în accidentul rutier de Crăciun

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost trimis în judecată de procurori. Acesta este acuzat de ucidere din culpă după ce la sfârșitul anului trecut a provocat un accident în urma căruia două persoane au murit și o a treia a fost rănită. Șapte persoane fizice, rude ale celor care au murit, dar și două spitale și o unitate de ambulanță s-au constituit părți civile în dosar.

 

Fostul ministru al Economiei și Finanțelor în Guvernul condus de Victor Ponta a fost trimis in judecata, marți, in dosarul accidentului in care a fost implicat in 26 decembrie 2019, soldat cu doi morți și un rănit.

Procurorii argeseni care au instrumentat dosarul accidentului produs in 26 decembrie 2019, pe DN7, in judetul Arges, in zona localitatii Zamfiresti, au finalizat cercetarile si au dispus trimiterea in judecata a lui Daniel Chitoiu sub acuzatia de ucidere din culpa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești. Pe lângă cele șapte rude ale decedaților, Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, Spitalul Judetean de Urgenta Arges si Serviciul Judetean de Ambulanta Arges, care au acordat ingrijiri victimelor accidentului, sunt parti civile in dosar, in timp ce parte responsabila civilmente este societatea de asigurari Generali Romania, potrivit ziare.com.

Nu a fost stabilit deocamdată un prim termen de judecata in acest proces.

Trimiterea în judecată are loc la opt luni de la producerea gravului accident. Daniel Chiţoiu a fost implicat într-un accident violent pe DN7, în localitatea Zamfirești din județul Argeș, pe 26 decembrie 2019. El conducea o mașină Audi și s-a lovit frontal cu un autoturism Logan, după ce a ajuns pe contrasens. Șoferul Loganului, în vârstă de 82 de ani, a murit pe loc. Soţia bărbatului, de 73 de ani, a decedat la spital.

Procurorii au inceput urmarirea penala pe numele lui Daniel Chitoiu in luna ianuarie a acestui an, la mai putin de o luna de la producerea accidentului. În 9 ianuarie 2020, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului soldat cu doi morți și doi răniți, printre care chiar fostul ministru. Pe lângă persoana rănită care a ajuns la spital,  și fostul ministru a avut nevoie de îngrijirea medicilor. A stat chiar și la Terapie Intensivă la Spitalul Floreasca.

Fostul ministru al Economiei și Finanțelor în Guvernul Victor Ponta a fost inculpat pentru ucidere din culpă după ce anchetatorii au ajuns la concluzia că din vina lui au murit cei doi oameni în accidentul de circulație din 26 decembrie 2019. 

La momentul la care a fost pus sub acuzare, Chitoiu a refuzat sa dea declaratii in fata anchetatorilor. El a negat atunci ca ar fi vorbit la telefon in timpul accidentului, cum au declarat martorii.

Martorii susțineau atunci că fostul ministru ar fi vinovat, pentru că ar fi vorbit la telefonul mobil și ar fi făcut o depășire riscantă, în mare viteză. Chițoiu a avut atunci câteva coaste rupte, potrivit medicilor, și a fost transferat urgent la Spitalul Floreasca din Capitală de la Spitalul de Urgență Pitești. Polițiștii au deschis ulterior o anchetă pentru a stabili cine a fost de vină în tragicul, dar și un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

La începutul lunii iunie acest an, Chițoiu a contestat și expertiza tehnică ce îl face vinovat de accidentul mortal produs în data de 26 decembrie 2019. Potrivit expertizei, mașina condusă de el ar fi intrat pe contrasens pe un drum din județul Argeș. Daniel Chițoiu a angajat un expert pentru a susține analiza depusă la parchet prin care să arate că, de fapt, nu fostul ministru ar fi fost vinovat de producerea incidentului rutier ce s-a soldat cu moartea a două persoane și rănirea gravă a alteia.

 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/daniel-chitoiu-trimis-in-judecata-pentru-ucidere-din-culpa-fostul-ministru-acuzat-de-moartea-a-doua-persoane-in-accidentul-rutier-de-craciun_5f44ec2f9e7bd80e84162742


Analyse


2025-03-21 14:53:42

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.2)

Subject: Daniel Chitoiu acuzat de ucidere

Entity Sentiment:

  • Daniel Chitoiu: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 10)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Judecatoria Pitesti: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Generali Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Spitalul Floreasca: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • DN7: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Zamfiresti: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Arges: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 3)

Classification:

  • News
  • Legal
  • Accident

Language: romanian

Safety Moderation: Death,Legal,Public Safety

Excerpt: Daniel Chitoiu, fost ministru, a fost trimis in judecata pentru ucidere din culpa dupa un accident rutier soldat cu doua decese.

Summary: Daniel Chitoiu, fost ministru al Economiei si Finantelor, a fost trimis in judecata pentru ucidere din culpa dupa ce a provocat un accident rutier pe DN7, in localitatea Zamfiresti, judetul Arges, pe 26 decembrie 2019. Accidentul a dus la moartea a doua persoane si ranirea unei a treia. Chitoiu a fost acuzat ca a intrat pe contrasens si a lovit frontal un autoturism Logan. In dosar sunt implicate sapte rude ale victimelor, doua spitale si o unitate de ambulanta ca parti civile, iar Generali Romania este parte responsabila civilmente. Chitoiu a contestat expertiza tehnica care il face vinovat de accident.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.