Conform Ministerului Turismului, în urma hotărârii de Guvern, unităţile administrativ-teritoriale pot depune doar studiul de fezabilitate sau Documentaţiile de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii ale proiectului. Nu mai este necesar, în faza iniţială şi de proiectul tehnic, aşa cum era procesul până în prezent.
“Sumele cheltuite pentru întocmirea proiectului tehnic de execuţie pot fi decontate de către Ministerul Turismului în limita a 3% din valoarea totală alocată prin contractul de finanţare”, transmite MinisterulTurismului într-un comunicat de presă.
Pentru proiectele care fac parte din Programul Naţional de Dezvoltare a Turismului “Schi în România”, în plus, faţă de studiile de fezabilitate, li se va solicita beneficiarilor şi un studiu climatic realizat de autoritatea competentă, din care să reiasă oportunitatea de a realiza investiţii în zone destintate practicării sporturilor de iarnă.
Actul normativ prevede introducerea de asemenea şi a staţiunilor balneare şi balneoclimatice alături de staţiunile turistice de interes local, în ceea ce priveşte nivelul fondurilor alocate.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/autoritati-locale-fonduri-nerambursabile-investitii-minister-turism-279369.html