Social-democraţii, din nou la putere în Macedonia de Nord

Liderul social-democraţilor din Macedonia de Nord, Zoran Zaev, a fost reconfirmat în funcţia de prim-ministru, duminică, la finalul unui vot în parlament care a aprobat acordul său de coaliţie cu principalul partid al albanezilor din ţară, DUI, notează AFP, citată de Agerpres.

Acordul prevede că Zoran Zaev îşi va ceda postul unui membru al minorităţii albaneze a ţării pentru o perioadă de o sută de zile după expirarea mandatului de patru ani al noului guvern şi înainte de viitoarele alegeri.

“Se deschide o perioadă de ordine, justiţie şi disciplină”, a declarat Zaev în plenul Parlamentului care a aprobat acordul de coaliţie cu 62 de voturi din totalul de 120, după două zile de dezbateri furtunoase.

Social-democraţii au obţinut, astfel, o victorie foarte strânsă asupra taberei naţionaliste la legislativele din iulie, cu 46 din cele 120 de locuri ale parlamentului.

Acest scrutin a fost primul după ce guvernul lui Zoran Zaev a adăugat termenul “de Nord” la numele ţării, pentru a soluţiona un vechi conflict cu Grecia şi a deschide calea spre aderarea ţării sale la Uniunea Europeană şi NATO, un dosar în legătură cu care prim-ministrul a promis să se avanseze.

Acordul cu Atena, puternic criticat de naţionaliştii de dreapta din VMRO-VPMNE, a aprofundat divizările politice din ţară, mai arată sursa citată.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/socialdemocratii-din-nou-la-putere-in-macedonia-de-nord_5f4c96b3be179b0a32391d05


Analyse


2025-03-21 16:59:14

General Sentiment: mixed (score: 0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Social-democratii la putere

Entity Sentiment:

  • Zoran Zaev: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Macedonia de Nord: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 3)
  • DUI: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Grecia: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Uniunea Europeana: positive (score: 0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • NATO: positive (score: 0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • VMRO-VPMNE: negative (score: -0.4 magnitude: 0.4, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Zoran Zaev a fost reconfirmat ca prim-ministru al Macedoniei de Nord, dupa un vot strans in parlament. Acordul de coalitie cu DUI prevede ca un membru al minoritatii albaneze va prelua functia de prim-ministru pentru 100 de zile dupa mandatul de patru ani. Acordul cu Grecia a deschis calea spre UE si NATO, dar a adancit diviziunile politice.

Summary: Liderul social-democrat Zoran Zaev a fost reconfirmat ca prim-ministru al Macedoniei de Nord, dupa ce parlamentul a aprobat acordul de coalitie cu DUI. Acordul prevede ca un membru al minoritatii albaneze va prelua functia de prim-ministru pentru 100 de zile dupa mandatul de patru ani. Social-democratii au castigat alegerile legislative din iulie cu o majoritate restransa. Acordul cu Grecia, care a adaugat termenul ‘de Nord’ la numele tarii, a deschis calea spre aderarea la UE si NATO, dar a adancit diviziunile politice interne, fiind criticat de nationalisti.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.