După refuzul preşedintelui, Viorica Dăncilă a anunţat că “abuzul de putere al domnului Iohannis continuă. Este a treia piedică pe care o pune, poziţionându-se împotriva românilor”.
Iohannis a refuzat miniştrii ALDE propuşi de Dăncilă
De asemenea, Viorica Dăncilă spune că “este un nou episod al nepăsării şi dispreţului prezidenţial. Domnul Iohannis are o problemă cu bugetarii şi le blochează dreptul la plată”.
Viorica Dăncilă anunţă că “nu voi ceda în faţa acestui blocaj” şi îl acuză pe Iohannis şi că “a făcut o alianţă de conjunctură cu domnul Tăriceanu, alianţa ipocroziei”.
Pentru a găsi o soluţie de compromis, Viorica Dăncilă a propus inclusiv miniştri din partea ALDE, însă noua remaniere a fost refuzată de şeful statului pe motiv că ar fi neconstituţională.
Iohannis a precizat că nu poate nominaliza miniştri din partea ALDE, atâta timp cât ALDE nu mai este la guvernare, şi i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă să ceară în Parlament un vot de încredere.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/dancila-acuza-iohannis-abuz-putere-312946.html