Mircea Diaconu a precizat că va ajunge pe treptele de la Ateneul Român în jurul orei 20.45, iar după ora 21.00, respectiv după ce se vor anunţa primele rezultate, va face şi declaraţii de presă.
Decizia lui Diaconu este una simbolică, el anunţându-şi în acelaşi loc lansarea candidaturii la alegerile prezidenţiale.
Mesajul lui Mircea Diaconu, transmis prin intermediul paginii sale de Facebook, a fost primit cu bucurie de susţinătorii acestuia, mulţi fiind convinşi că fostul actor poate intra fără emoţii în turul al doilea al alegerilor, unde ar urma să-l învingă, conform fanilor săi, pe actualul şef al statului, Klaus Iohannis.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/mircea-diaconu-rezultat-alegeri-ateneu-324485.html