„Legile puterii” | Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan: Pesediștii mint, vor beneficia de pensii speciale

Social democrații care și-au dat demisia din Parlament pentru a nu beneficia de pensii speciale mint, a spus europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, la „Legile Puterii”, marți seara, relatează realitateadebucuresti.net.

„E o minciună că nu beneficiază de pensii. Ei, pentru a nu beneficia de aceste pensii, trebuie să le fie validate demisiile de plenul Parlamentului, și după asta, trebuie să facă un document prin care în momentul în care intră în pensie să spună <renunț la această pensie>. Altfel, nu este valabil, este doar o prosteală~, a declarat Rareș Bogdan. 

Liberalul acuză Avocatul Poporului și Curtea Constituțională a României că au blocat în mod repetat toate demersurile Partidului Național Liberal de a elimina pensiile speciale.

„Pentru a bloca un eventual demers al Guvernului Orban, de a veni cu o Ordonanță de urgență de tăiere a pensiilor speciale, Curtea Constituțională a jucat politic și a amânat momentul în care să se exprime pe pensiile speciale până după alegeri”, a declarat europarlamentarul PNL. 

„Domnul Ponta, Domnul Gabriel Oprea și tot ceilalți, ei au venit cu pensiile speciale,” susține Rareș Bogdan.

Declarațiile vin în contextul în care președintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, dar și aleșii USR au anunțat că vor demisiona din Parlament pentru a nu beneficia de pensii speciale, mai scrie realitateadebucuresti.net.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/legile-puterii-europarlamentarul-pnl-rares-bogdan-pesedistii-mint-vor-beneficia-de-pensii-speciale_5fbd6bb096e85851cb368303


Analyse


2025-03-23 00:12:17

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Controversa pensiilor speciale

Entity Sentiment:

  • Rares Bogdan: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Partidul National Liberal: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Curtea Constitutionala a Romaniei: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Avocatul Poporului: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Alfred Simonis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Guvernul Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Gabriel Oprea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Rares Bogdan acuza PSD de minciuna privind pensiile speciale.

Summary: Europarlamentarul PNL Rares Bogdan acuza social-democratii de minciuna in legatura cu renuntarea la pensiile speciale, sustinand ca demisiile acestora trebuie validate de Parlament si ca trebuie sa renunte explicit la pensii. El critica Avocatul Poporului si Curtea Constitutionala pentru blocarea demersurilor PNL de eliminare a pensiilor speciale si acuza ca acestea au jucat politic pentru a amana deciziile pana dupa alegeri. Declaratiile vin in contextul in care liderii PSD si USR au anuntat demisii pentru a nu beneficia de pensii speciale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.