Întrebat dacă soluţia este să se iasă la pensie la 70 de ani, premierul a declarat că sunt mai multe soluţii.
”Nu, sunt mai multe soluţii şi nu avem nimic concret în acest moment. Sunt mai multe soluţii, ne uităm ce au făcut şi alte ţări. Ideea pe care au speculat-o (cei din opoziţie – n.r.) este că se discută despre un obiectiv de a creşte speranţa de viaţă în România. Este un obiectiv important pentru noi, înseamnă că vom fi mai sănătoşi, vom fi o societate mai puternică, mai sănătoasă. Sunt două obiective, de a elimina sărăcia şi de a creşte speranţa de viaţă a României”, a declarat Cîţu.
Întrebat, de asemenea, dacă vârsta de pensionare va fi corelată cu creşterea speranţei de viaţă, Cîţu a declarat că ”nu discută nimeni aşa ceva”.
”Vom vedea când vom face legea pensiilor. Nu discută nimeni aşa ceva. Rolul acestor grupuri de lucru este de a avea discuţii (…) Deciziile le vom lua şi le vom comunica”, a declarat prim-ministrul.
Ministerul Muncii a transmis, luni, că nu există discuţii în Guvern cu privire la majorarea stagiului minim de cotizare pentru pensie şi nici nu doreşte eliminarea pensionării anticipate. Ministerul precizează că stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/florin-citu-spune-ca-nu-va-creste-varsta-de-pensionare-nu-discuta-nimeni-asa-ceva-ne-uitam-ce-au-facut-si-alte-tari-422081.html