„Primăria Timișoara ar trebui să vină cu explicații. Există un primar care e gestionarul situației, a fost ales, sunt sigur că atunci când a fost ales a venit cu promisiuni și a explicat cu ce soluții va veni. Cred că ar trebui să vedem ce s-a întâmplat acolo, dar bineînțeles orice astfel de tragedie n-ar tebui să se întâmple, ar trebui răspunsurile să le luam de acolo”, a spus Florin Cîțu.
Bărbat găsit mort în casă
Un bărbat de 66 de ani din Timișoara a murit, iar fiica lui de 38 de ani a fost găsită în stare de inconștiență, după ce s-ar fi intoxicat miercuri seara cu monoxid de carbon. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cei doi locuiau într-un imobil racordat la sistemul centralizat de încălzire şi pentru că la Timişoara a fost oprită furnizarea de agent termic, ei au pornit aragazul pentru a se încălzi şi s-au intoxicat cu gaze.
Timișorenii îngheață în apartamente, după ce furnizorul de gaz a renunțat la contract
Timișorenii sunt nevoiți să mai îndure frigul din apartamente, după ce autoritățile locale au anunțat că furnizorul de gaz cu care a ajuns la o înţelegere, cu sprijinul ministrului Energiei, a renunţat la contract.
Primarul Timișoarei Dominic Fritz a anunțat joi dimineața că furnizorul i-a anunțat miercuri seara că nu mai vrea să semneze contractul, astfel că s-a luat legătura cu un alt furnizor care la rândul său a anunţat că abia în cursul zilei de joi poate furniza gazul pentru pornirea agentului termic.
Primăria Timişoara a anunțat că a virat deja cinci milioane de lei în contul societăţii de termoficare Colterm.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/florin-citu-mesaj-cinic-dupa-tragedia-de-la-timisoara-primarul-este-gestionarul-situatiei-cand-a-fost-ales-a-venit-cu-promisiuni-si-solutii-443308.html