Ciolacu: Iohannis și lacheii PNL n-au reguli. Congresul PNL a fost un focar de infecție sanitară și morală

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi acuză pe președintele Klaus Iohannis și pe liberali că nu au respectat nicio regulă pentru organizarea congresului PNL, care a fost un „focar de infecție” sanitară și morală. „E timpul ca ei să plece acasă”, cere liderul social-democrat.

„Pentru Iohannis și slugile PNL – tu nu contezi! Tu te chinui. Ești cinstit. Ai bun-simț. Respecți reguli. Plătești facturi. Muncești mult. Ai copii. Și ți-au închis iar școala! Iohannis și lacheii PNL n-au reguli! N-au lege! Au doar privilegii! Tu te chinui! Iohannis și ai lui ți-au rânjit în față și ți-au spus direct că tu nu contezi! Au aliniat toate instituțiile statului – alea care pe tine te-au cocoșat cu amenzi!, pentru ca niște ultrași cu carnet de partid să se îmbrâncească, să se îmbulzească și să se huiduie între ei!

Congresul PNL a fost un focar de infecție! Și sanitar, și moral! Dar pentru a-l ține, au schimbat legi peste noapte și ți-au ascuns ”strategic” 1.400 de cazuri COVID-19 doar în București. Un “Festival al Sfidării Naționale”, după ce anul trecut ți-au ascuns morții pentru a face alegeri. Te-au mințit! Te-au umilit! Pentru că ei cred că tu nu contezi! Ajunge!

Românii urăsc nedreptatea! Detestă aroganța! Și nu suferă să fie luați de proști! E timpul să punem stop! E timpul ca tu să contezi! E timpul ca democrația și domnia legii să revină în România!!! E timpul ca ei să plece acasă! Și tu să nu te mai chinui! Noi suntem 20 de milioane, ei doar o mână de ticăloși care au capturat statul! Tu contezi!”, a scris Marcel Ciolacu marți, într-un mesaj pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciolacu-iohannis-si-lacheii-pnl-n-au-reguli-congresul-pnl-a-fost-un-focar-de-infectie-sanitara-si-morala-1682823


Analyse


2025-12-26 08:21:00

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.