Haos la PNL, acuză Violeta Alexandru
Ea a arătat că ceea ce se întâmplă în acest moment în conducerea PNL este un ”haos”, care ”se simte din păcate şi în grupul parlamentar al deputaţilor PNL”. ”Noi, în loc să discutăm despre chestiuni pe care le-am promis oamenilor, de exemplu să discutăm profesionist situaţia pensiilor speciale, în condiţiile în care în primăvara acestui an se decisese că trei colegi de-ai noştri, liberali, vor lucra pentru a ajunge la o formă legislativă constituţională pe care să o putem suspune la vot. Mi se pare incredibil că în loc să ne preocupe să găsim soluţii la criza pandemică, mai ales în ceea ce priveşte tratarea oamenilor, noi avem de făcut jocuri cu PSD, când, de fapt, soluţia pentru a guverna corect România este la încdemâna noastră şi anume refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR”, a mai declarat Violeta Alexandru.
Lista celor 16 parlamentari PNL care au plecat
Până în prezent, 16 parlamentari PNL au părăsit grupurile parlamentare liberale din Camera Deputaţilor şi Senat: Ludovic Orban, Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Luminiţa Barcari, Adrian Oros, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Nicolae Giugea, Antonel Tanase, Gabriel Plaiasu, Ion Iordache şi Violeta Alexandru.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/violeta-alexandru-al-16lea-liberal-care-pleaca-din-pnl-mi-se-pare-incredibil-ca-pnl-nu-merge-cu-o-propunere-de-premier-la-cotroceni-444219.html
