Surse: Tensiuni în PNL înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional
Surse din cadrul PNL au precizat că există un puternic curent de opinie în partid pentru o guvernare alături de PSD, cu Nicolae Ciucă premier, iar Florin Cîţu preşedintele Senatului. Sursele citate au explicat că mai mulţi lideri PNL au avertizat că există pericolul scindării formaţiunii dacă Florin Cîţu ar rămâne fără nicio funcţie publică, având doar şefia partidului.
”Nu există încă o decizie. Nu vom risca ruperea partidului, nici măcar dacă preşedintele Iohannis ne-ar împinge. Dacă partidul spune NU unei alianţe cu PSD, mai bine mergem în opoziţie”, a precizat unul din liderii partidului. Potrivit acestuia, nici Florin Cîţu, nici Klaus Iohannis nu pot împinge PNL spre o alianţă cu PSD, iar acest lucru ar fi posibil doar la presiunea primarilor, a preşedinţilor de Consilii Judeţene şi a liderilor de organizaţii judeţene “de a nu scoate partidul de la guvernare”. ”Aritmetica bate influenţa”, a precizat unul dintre liderii PNL.
Liberalii decid luni cu cine vor face majoritate: PSD sau USR
O decizie privind direcţia în care va merge PNL, spre o guvernare cu PSD sau cu USR, ar trebui să fie luată luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN). Şedinţa BPN a fost programată pentru ora 19:00.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/tensiuni-in-pnl-inaintea-deciziei-cu-privire-la-parteneriatul-de-guvernare-cu-psd-sau-usr-aritmetica-bate-influenta-444829.html