Angajările în instituțiile publice au fost DEBLOCATE. Condiția pentru ocuparea posturilor vacante

Deputații au decis, miercuri, deblocarea angajărilor în instituțiile publice. O modificare adusă Ordonanței de Urgență a Guvernului 183/2020 permite posibilitatea ocupării posturilor vacante în instituţiile şi autorităţile publice prin concurs, pentru o perioadă de șase luni. 

Legea a fost votată atât de membrii PNL, USR-PLUS și UDMR, cât și de PSD și AUR. Doar un parlamentar social-democrat s-a opus modificării. 

Amendamentul adoptat de deputați prevede că ”Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei Ordonanţe de Urgenţă, se pot desfăşura concursurile pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante şi temporar vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu încadrare în sumele aprobate în buget pentru anul 2021.”

În motivarea care stă la baza amendamentului se arată că ”administraţia publică se confruntă cu un număr mare de pensionări şi plecări din sistem, iar, în ultimul an, ocuparea posturilor a fost suspendată, ceea ce face necesară această măsură, de ocupare a posturilor vacante şi temporar vacante”.

Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul de lege va fi trimis Președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/angajarile-in-institutiile-publice-au-fost-deblocate-conditia-pentru-ocuparea-posturilor-vacante_60365073f07da31f76612148


Analyse


2025-03-21 04:33:46

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Deblocarea angajarilor publice

Entity Sentiment:

  • institutie publica: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • USR-PLUS: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • AUR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ordonanta de Urgenta a Guvernului 183/2020: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Legea nr.55/2020: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Angajarile in institutiile publice au fost deblocate pentru o perioada de sase luni, permitand ocuparea posturilor vacante prin concurs.

Summary: Angajarile in institutiile publice au fost deblocate pentru o perioada de sase luni, conform unei modificari aduse Ordonantei de Urgenta a Guvernului 183/2020. Legea a fost votata de membrii PNL, USR-PLUS, UDMR, PSD si AUR, cu un singur parlamentar social-democrat opus. Amendamentul permite desfasurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante si temporar vacante, in limita bugetului aprobat pentru 2021. Masura este necesara din cauza numarului mare de pensionari si plecari din sistem. Camera Deputatilor este for decizional, iar proiectul va fi trimis Presedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.