Urmează anuarul ZF „Cele mai dinamice companii din România 2024“, ediţia a patra

♦ Agroland, Aquila, Arctic Stream, Simtel sunt printre companiile dinamice incluse de ZF în prima ediţie a catalogului, companii care au venit la Bursă în ultimii ani ♦ Dacia Plant, Farmacia Tei, Mediaposte Hit Mail, Fortech Cluj, Medeuropa  sunt printre companiile dinamice care au fost actori în tranzacţii, fie prin vânzarea unui pachet majoritar, fie prin atragerea unui partener în acţionariat.

Acum patru ani, când am lansat prima ediţie a catalogului „Cele mai dinamice companii din România“, am pornit de la ideea de a-i vedea pe cei care, în ciuda contextului dificil provocat de COVID-19, au reuşit să crească, să identifice acele soluţii care să le asigure nu doar supravieţuirea, ci şi creşteri explozive. Şi i-am găsit atunci.

Realitatea a ceea ce am trăit cu toţii a fost confirmată de cifrele pe care le-am văzut apoi la firmele din sănătate, din producţia de echipamente pentru sănătate, din comerţul online.

Dintre toate cataloagele realizate anual de ZF, cel dedicat celor mai dinamice companii din România surprinde cel mai bine modul în care contextul economic global şi local îşi pune amprenta asupra firmelor româneşti.

Anuarul „Cele mai dinamice companii din România“ este un „zoom in“ pe businessul românesc şi un excelent instrument de a descoperi eşalonul 2 de firme din România: cele care cresc accelerat, cele pe care le vedem întâi în astfel de clasamente înainte de a deveni actori pe prima scenă din economie.

Companiile dinamice sunt cele surprinzătoare, sunt acele nume pe care atunci când citeşti despre ele pentru prima dată te întrebi de unde au apărut. Sunt de multe ori cele pe care le întâlnim în interacţiunea directă înainte ca ele să apară prin topuri.

Agroland, Aquila, Arctic Stream, Simtel sunt printre companiile dinamice incluse de ZF în prima ediţie a Catalogului, companii care au venit la Bursă în ultimii ani.
Dacia Plant, Farmacia Tei, Mediapost Hit Mail, Fortech Cluj, Medeuropa,  sunt printre companiile dinamice care au fost actori în tranzacţii, fie prin vânzarea unui pachet majoritar, fie prin atragerea unui partener în acţionariat.

Alte zeci de companii incluse în catalog la prima ediţie au continua să crească, chiar dacă ritmul accelerat din urmă cu patru ani s-a domolit, dar au reuşit să-şi continue drumul spre vârf.

În ediţia din acest an a Catalogului am inclus peste 250 de companii dinamice, unele venite de nicăieri, altele pe care le ştim deja şi ale căror sigle, branduri le vedem în magazine, pe şantiere, pe autostrăzi, în Bucureşti sau în afara Capitalei. Dintre ele, dintre cele 250 de companii, vom vedea şi în anii care urmează noi lideri de piaţă, noi actori în zona pieţei de M&A, noi veniri la Bursă.

Source URL: https://www.zf.ro/companii/urmeaza-anuarul-zf-cele-mai-dinamice-companii-din-romania-editia-a-22539563


Analyse


2026-06-09 04:26:33

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.