Ședință CSAT pentru tensiunile din estul Ucrainei. Pe agendă, și expulzarea spionului rus

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se reunesc, astăzi, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe ordinea de zi a reuniunii sunt incluse subiecte privind starea de securitate în regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, precum şi încheierea misiunii NATO Resolute Support din Afganistan.

Săptămâna trecută, Klaus Iohannis a anunţat că va fi convocată o şedinţă a CSAT pentru a discuta despre situaţia din zona Mării Negre.

“Voi convoca pe săptămâna viitoare o şedinţă a CSAT dedicată special acestei zone de tensiune din Marea Neagră şi acumulării de trupe pe graniţa de est a Ucrainei. Nu vreau să intru în foarte multe detalii de tip militar, dar vreau să îi asigur pe români că noi suntem pe fază”, declara, atunci, şeful statului.

El a catalogat situaţia din zonă ca fiind “îngrijorătoare”.

“Au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre, cu accent special pe zona de graniţă de est a Ucrainei. Noi urmărim cu foarte mare atenţie aceste lucruri. Să nu îşi imagineze cineva că noi stăm şi aşteptăm informaţii de la alţii. Noi dăm informaţii altora, fiindcă avem servicii foarte performante pe această zonă. Am avut mai multe discuţii cu ministrul Apărării şi cu alţi conducători de servicii specializate, cunoaştem foarte bine situaţia din teren şi tensiunile care se creează acolo ne preocupă foarte mult. Suntem extrem de îngrijoraţi. Însă situaţia este una care trebuie extrem de atent evaluată, nu doar militar şi securitar, ci şi diplomatic. Şi acest lucru îl facem”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis.

Cât priveşte încheierea misiunii NATO Resolute Support, pe 15 aprilie ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, sublinia că misiunea în Afganistan se va încheia pentru MApN numai atunci când toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă. La reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe şi ai Apărării din NATO a fost adoptată o Declaraţie comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost decisă demararea procesului de retragere a forţelor aliate din Afganistan începând cu data de 1 mai până la data de 11 septembrie 2021. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/sedinta-csat-pentru-tensiunile-din-estul-ucrainei_60878f993b23b461e0658ae2


Analyse


2025-03-21 10:16:19

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Tensiuni in estul Ucrainei

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • CSAT: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Ucraina: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Marea Neagra: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • NATO Resolute Support: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Nicolae Ciuca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Afganistan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations
  • Security

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,War & Conflict,Public Safety

Excerpt: CSAT discuta tensiunile din estul Ucrainei si expulzarea unui spion rus.

Summary: Membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii se reunesc sub conducerea presedintelui Klaus Iohannis pentru a discuta despre situatia de securitate din regiunea Marii Negre si implicatiile pentru Romania, precum si despre incheierea misiunii NATO Resolute Support din Afganistan. Klaus Iohannis a subliniat importanta evaluarii atente a situatiei, atat din punct de vedere militar, cat si diplomatic. Ministrul Apararii, Nicolae Ciuca, a mentionat ca misiunea in Afganistan se va incheia doar cand toti militarii romani vor fi in siguranta acasa.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.