Senat: Cazierul judiciar se poate obține și în format electronic

Certificatul de cazier judiciar poate fi eliberat solicitantului şi în format electronic, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari PNL, PSD, USR PLUS, UDMR, adoptat luni de Senat.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, în sensul simplificării obţinerii certificatului de cazier judiciar, prin introducerea posibilităţii eliberării acestuia în format electronic, se precizează în raportul de admitere a proiectului.

Iniţiatorii îşi motivează demersul legislativ prin reducerea eforturilor de procurare a documentelor în vederea obţinerii unor servicii publice, respectiv a cazierului judiciar.

Potrivit unui amendament admis, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip, certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. Noţiunea de semnătură electronică calificată are înţelesul dat de dispoziţiile Regulamentului (UE) nr.910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă.

În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar, prevede o altă modificare a textului de act normativ.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/senat-cazierul-judiciar-se-poate-obtine-si-in-2218398.html


Analyse


2025-04-02 21:42:06

General Sentiment: positive (score: 0.5 magnitude: 1.2)

Subject: Cazier electronic disponibil

Entity Sentiment:

  • cazier judiciar: positive (score: 0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • USR PLUS: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Legea nr. 290/2004: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Regulamentul (UE) nr.910/2014: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Parlamentul European: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Consiliul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Law

Language: romanian

Safety Moderation:

Excerpt: Senatul a adoptat un proiect legislativ care permite eliberarea cazierului judiciar in format electronic, simplificand astfel procesul de obtinere a acestuia.

Summary: Senatul a adoptat un proiect legislativ care permite eliberarea cazierului judiciar in format electronic, simplificand procesul de obtinere a acestuia. Initiativa, sustinuta de parlamentari PNL, PSD, USR PLUS si UDMR, modifica Legea nr. 290/2004 pentru a include optiunea de eliberare electronica a cazierului, semnat cu semnatura electronica calificata. In termen de trei luni de la intrarea in vigoare a legii, vor fi stabilite procedurile necesare pentru implementare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.