Cseke Attila: Săptămâna aceasta o să facem primele plăţi pe Programul „Anghel Saligny”

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei,
Cseke Attila, a anunţat, marţi, că în această săptămână vor începe plăţile prin
Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”.

“25% din localităţile din România nu au o reţea de apă
cu operator avizat, autorizat. 57% din localităţi nu au o reţea de canalizare
cu operator autorizat. Asta înseamnă că statul trebuie să investească în
continuu în această infrastructură de bază. (…) Ideea este că trebuie să
găsim soluţii, să rezolvăm problema. ‘Anghel Saligny’ vine, în principal, pe
apă şi canal, unde sunt 22,5 miliarde de lei alocaţi, adică peste 4 miliarde de
euro, numai pe proiecte de apă şi canalizare, în care proiectele au fost
depuse, au fost evaluate în toate judeţele. Avem câştigătorii şi suntem în
perioada de încheiere a contractelor de finanţare. Pot să vă dau o ştire:
săptămâna aceasta o să începem primele plăţi pe Programul ‘Anghel Saligny’,
adică vom plăti primele facturi depuse de autorităţile locale, inclusiv pe apă
şi canal”, a declarat ministrul, pentru TVR Info.

El a menţionat că vremea este favorabilă realizării acestor
investiţii, iar unele autorităţi locale au deja facturi de lucrări.

“E şi o perioadă bună din punct de vedere al vremii,
dar autorităţile locale, cele care au câştigat şi au deja contract de
finanţare, unele dintre ele au început din timp şi atunci au deja facturi de
lucrări”, a completat Cseke Attila.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/cseke-attila-saptamana-aceasta-o-sa-facem-primele-2220194.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.