Adrian Năstase ar putea să execute mai puţin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani de închisoare cu executare. El ar putea fi liber în august!
Adrian Năstase ar putea cere eliberarea condiţionată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenţie din dosarul “Trofeul calităţii”.
Avocaţii lui Năstase vor introduce la Tribunalul Bucureşti o cerere de contopire a pedepselor primite de fostul premier în dosarul Zambaccian (4 ani) şi “Trofeul calităţii” (2 ani).
S-ar lua pedeapsa mai mare în calcul, adică de 4 ani, iar dacă în urma contopirii va fi de 48 de luni, Năstase ar putea cere eliberarea condiţionată după 16 luni. El are dreptul să ceară această eliberare condiţionată după ispăşirea unei treimi din pedeapsă, dat fiind faptul că are peste 60 de ani, a precizat avocatul Viorel Roş pentru Mediafax.
Năstase a executat deja 8 luni de închisoare din pedeapsa de doi ani din dosarul “Trofeul calităţii”, astfel că poate cere eliberarea condiţionată după ce va ispăşi 8 luni de detenţie din condamnarea de 4 ani!
Source URL: https://observatornews.ro/politic/adrian-nastase-ar-putea-fi-liber-in-august-2014-116003.html
Analyse
2025-04-07 04:54:13
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)
Subject: Eliberare conditionata Adrian Nastase
Entity Sentiment:
- Adrian Nastase: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
- Tribunalul Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Viorel Ros: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics,Legal
Excerpt: Adrian Nastase ar putea fi eliberat conditionat in august 2014, dupa ce a executat o parte din pedeapsa de patru ani de inchisoare.
Summary: Adrian Nastase ar putea fi eliberat conditionat in august 2014, dupa ce a executat opt luni din pedeapsa de doi ani in dosarul ‘Trofeul calitatii’. Avocatii sai vor depune o cerere de contopire a pedepselor la Tribunalul Bucuresti, iar daca aceasta va fi acceptata, Nastase ar putea cere eliberarea conditionata dupa 16 luni, avand in vedere varsta sa de peste 60 de ani. Avocatul Viorel Ros a explicat ca Nastase are dreptul sa ceara eliberarea conditionata dupa ispasirea unei treimi din pedeapsa.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.