Klaus Iohannis

Klaus Iohannis, înainte de întâlnirea șefilor UE: ”Certificatul de vaccinare nu trebuie să ducă la discriminări”

Președintele Klaus Iohannis a prezentat luni seară, înaintea summit-ului de la Bruxelles, principalele subiecte care vor fi abordate de liderii europeni. Pe agenda discuțiilor se vor afla, printre altele, certificatul digital, măsurile pentru combaterea schimbărilor climatice, relația UE-Moscova și situația avionului deturnat în Belarus. 

Două subiecte importante pe care le vor aborda liderii europeni sunt certificatul de vaccinare și schimbările climatice.

”Avem teme importante care vor fi discutate în această seară şi mâine toată ziua. Avem o discuţie despre evoluţia pandemiei şi aici sunt două teme care şi pentru noi au o importanţă deosebită. Prima temă este certificatul COVID, certificatul digital, care într-un timp rezonabil de scurt trebuie să fie la dispoziţia cetăţenilor europeni şi cred că este un lucru bun, acest certificat va înlesni libera circulaţie, însă trebuie să avem grijă ca acest certificat să nu ducă la discriminări între cetăţenii europeni
Legat de vaccinare, trebuie să vorbim despre solidaritate. Noi am donat deja 300.000 de doze de vaccin Moldovei, dar și alții trebuie să facă lucruri similare pentru a avea o distribuire echitabilă a vaccinurilor.

O altă temă importantă este legată de schimbările climatice. Pentru 2050, ne dorim neutralitatea climatică, dar deja pentru 2030 vrem să avem o reducere semnificativă a poluării față de 1990. Vorbim de o reducere de 55% până în 2030. Schimbările climatice nu cunosc granițele naționale, nicio parte a globului nu este ferită. Vrem să fim partea Europei care luptă pentru prevenirea schimbărilor climatice. Trebuie să avem grijă ca această luptă să fie echitabilă, împărțirea sarcinilor să țină cont de dezvoltarea și economia fiecărei țări”, a declarat Iohannis.

Relația cu Rusia și cu Marea Britanie după Brexit sunt alte teme care vor fi abordate de liderii europeni, a mai spus președintele României.
”Este extrem de important ca românii să aibă condiții egale cu ceilalți cetățeni”, a punctat Iohannis.

Liderii europeni vor analiza și situația din Orientul Mijlociu, unde ”lucrurile se pare că se liniștesc”, a adăugat șeful statului.

În cazul deturnării avionului în Belarus, Iohannis a subliniat că sunt necesare sancțiuni.”Este ceva nemaiîntâlnit. Trebuie să discutăm despre sancțiuni”, a punctat președintele României.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, la Bruxelles.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/klaus-iohannis-inainte-de-intalnirea-sefilor-ue-certificatul-de-vaccinare-nu-trebuie-sa-duca-la-discriminari_60abdd1b67c4e07e637e1b62


Analyse


2025-04-03 16:00:44

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Summit UE la Bruxelles

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Uniunea Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Belarus: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Moldova: positive (score: 0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Rusia: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Marea Britanie: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations
  • Climate Change

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

Excerpt: Klaus Iohannis discuta despre certificatul de vaccinare si schimbari climatice la summit-ul UE.

Summary: Presedintele Klaus Iohannis a discutat despre principalele subiecte abordate la summit-ul UE de la Bruxelles, inclusiv certificatul de vaccinare, schimbari climatice, relatia UE-Moscova si situatia avionului deturnat in Belarus. Iohannis a subliniat importanta solidaritatii in vaccinare si a mentionat donatia de vaccinuri catre Moldova. De asemenea, a discutat despre obiectivele climatice ale UE pentru 2030 si 2050 si despre relatiile cu Rusia si Marea Britanie dupa Brexit. Liderii europeni vor analiza si situatia din Orientul Mijlociu si deturnarea avionului in Belarus, unde sunt necesare sanctiuni.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.