Fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat că printre miile de europeni care au îmbrăţişat doctrina grupării teroriste Statul Islamic se află şi un român care a plecat către zonele în care operează această formaţiune
Fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat că printre miile de europeni care au îmbrăţişat doctrina grupării teroriste Statul Islamic se află şi un român care a plecat către zonele în care operează această formaţiune
“A fost la un moment dat un român la care nu a fost foarte clar dacă s-a dus, nu s-a dus, a ajuns până la urmă. Ştim că a plecat din România cu intenţia să ajungă, nu ştim dacă a ajuns, ce a făcut, pentru că nimeni nu poate să urmărească foarte bine orice mişcare a oricărui cetăţean român. Suntem prea mulţi şi călătorim foarte mult. Pentru România nu este un pericol legat de reîntoarcerea unui român, dacă se confirmă”, a declarat fostul şef al spionajului românesc, conform Antena3.
Întrebat dacă autorităţile române nu ar trebui să ştie dacă s-a întors deja în ţară, fostul şef SIE a răspuns că “cine trebuie ştie, nu e nicio problemă”.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/un-roman-sa-alaturat-organizatiei-teroriste-statul-islamic-136211.html
Analyse
2025-03-28 09:03:59
General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)
Subject: Roman alaturat Statului Islamic
Entity Sentiment:
- Statul Islamic: negative (score: -0.9 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
- Teodor Melescanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
- Antena3: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
- Terrorism
- Politics
- Security
Language: romanian
Safety Moderation: Toxic,Violent,Public Safety,Politics
Excerpt: Un roman s-a alaturat organizatiei teroriste Statul Islamic, conform fostului director SIE, Teodor Melescanu.
Summary: Un roman s-a alaturat organizatiei teroriste Statul Islamic, conform fostului director SIE, Teodor Melescanu. Acesta a mentionat ca printre miile de europeni care au imbratisat doctrina grupului terorist se afla si un roman. Desi nu este clar daca a ajuns in zonele controlate de Statul Islamic, intentia sa de a pleca din Romania a fost confirmata. Melescanu a subliniat ca nu exista un pericol pentru Romania legat de reintoarcerea acestuia, iar autoritatile sunt informate despre situatie.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.