Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare, transmite Realitatea.net. Sentinţa este definitivă
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare, transmite Realitatea.net. Sentinţa este definitivă
Tot în acelaşi dosar, fostul ministru Sorin Pantiş a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare.
Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar Sorin Pantiş, de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.
Potrivit MEDIAFAX, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.
În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare. În rechizitoriul Parchetului, se arăta că Dinu Patriciu a transferat în mod succesiv fondurile SC Rompetrol SA iar în calitate de reprezentant al grupului Rompetrol, a organizat şi coordonat operaţiunile de tranzacţionare a acţiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA (cu simbol RRC), prin intermediul unor conturi aparţinând unor persoane fizice sau juridice controlate de grupul de firme Rompetrol.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/sorin-rosca-stanescu-condamnat-la-inchisoare-cu-executare-136494.html
Analyse
2025-03-21 06:27:12
General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)
Subject: Condamnare Sorin Rosca Stanescu
Entity Sentiment:
- Sorin Rosca Stanescu: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 4)
- Sorin Pantis: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
- Dinu Patriciu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
- DIICOT: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
- Rompetrol: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Legal,Politics,Crime
Excerpt: Sorin Rosca Stanescu, senator PNL, a fost condamnat la 2 ani si 4 luni de inchisoare pentru utilizare a informatiei privilegiate si sprijinirea unui grup infractional organizat. Sorin Pantis a primit 2 ani si 8 luni pentru manipulare a pietei si sprijinirea unui grup infractional. DIICOT a cerut incetarea procesului penal pentru cei doi, deoarece faptele s-au prescris.
Summary: Sorin Rosca Stanescu, senator PNL, a fost condamnat definitiv la 2 ani si 4 luni de inchisoare pentru utilizare a informatiei privilegiate si sprijinirea unui grup infractional organizat. In acelasi dosar, Sorin Pantis a fost condamnat la 2 ani si 8 luni pentru manipulare a pietei si sprijinirea unui grup infractional. DIICOT a cerut incetarea procesului penal pentru cei doi, deoarece faptele s-au prescris. Dinu Patriciu, decedat, a fost achitat anterior in dosarul Rompetrol.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.