56 de localități nu au în prezent primar, iar Executivul condus de Nicolae Ciucă nu are în plan să organizeze alegeri parțiale locale în lunile rămase de mandat.
Surse politice de la vârful Coaliției au precizat
pentru „Adevărul” că până la rotativa guvernamentală nu vor exista alegeri
locale parțiale, altele fiind „prioritățile guvernării”. În spatele unei
asemenea decizii nu sunt doar argumente de oportunitate, ci și calcule
politice. Iar surse din rândul PSD au precizat pentru „Adevărul” că undeva
între 70 și 80% din mandatele vacante ar ajunge la social-democrați. Victoria
PSD e confirmată și de surse de la vârful PNL, care au însă alte cifre, adică
PSD n-ar depăși 60-65% din totalul de mandate. Așadar, ceva mai echilibrat.
„Adevărul” a solicitat ultimele date existente despre
situația mandatelor vacante la AEP, instituție care a subliniat că potrivit
comunicărilor făcute de prefecți, la finalul anului 2022 erau vacante funcțiile
de primar din 56 de unități administrativ-teritoriale, „ca urmare a parcurgerii
tuturor procedurilor legale”.
„Precizăm că situația mandatelor de primar vacante are
o dinamică ascendentă cât și descendentă, datorată cazurilor noi precum și
faptului că ordinele emise de către prefecți în condițiile art. 160 alin (7)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificările și completările ulterioare, sunt atacate în contencios
administrativ, iar ulterior pronunțării unor hotărâri definitive în aceste
cauze sunt formulate și admise căi extraordinare de atac”, a mai punctat AEP.
Dintre cele 56 de localități fără primar, șapte sunt
orașe: Valea lui Mihai, Sângeorz Băi, Anina, Băilești, Turceni, Lugoj, Sectorul
5 (București). Județele care au cele mai multe localități fără edil sunt
Constanța și Timiș (câte patru), urmate de Bihor, Dolj, Olt, Vaslui și Vâlcea.
Potrivit AEP, instituția a cerut Guvernului pe 11
octombrie 2022 avansarea unei date pentru organizarea unui scrutin. „Prin
ultima informare adresată Guvernului, AEP a formulat rugămintea de a i se
comunica data la care Guvernul intenționează să organizeze alegerile locale
parțiale”, a precizat Autoritatea.
De altfel, instituția a adus clarificări legate de
cine are responsabilitatea organizării alegerilor locale parțiale, pentru nu
mai fi arătată cu degetul de unii actori publici: „În conformitate cu
prevederile art.160, alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare, „data organizării
alegerilor pentru funcția de primar se stabilește de către Guvern, la
propunerea autorităților cu atribuții în organizarea alegerilor, pe baza
solicitării prefectului. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile
de la expirarea termenului prevăzut la alin. (9) sau la data pronunțării
hotărârii instanței, în condițiile alin (10)”. Termenul prevăzut de art. 160
alin. (11) din actul normativ mai sus menționat nu este unul de decădere,
alegerile putând fi organizate și în situația depășirii acestuia”, menționează
AEP.
Chestionați de jurnaliștii „Adevărul“, reprezentanții Guvernului
nu au avansat niciun termen. „Guvernul analizează situația privind organizarea
alegerilor parțiale pentru primar și consiliul local în unitățile
administrativ-teritoriale care îndeplinesc condițiile pentru organizarea
acestor scrutine. (…) De asemenea, se va lua în considerare și impactul
financiar considerabil al organizării separate și frecvente a alegerilor locale
parțiale asupra bugetului general şi a bugetelor locale în condițiile economice
actuale”.
Motivele funcţiilor vacante au fost nenumărate: decese
ale edililor, condamnarea lor la închisoare, decizii de incompatibilitate,
demisii din diferite motive etc. De exemplu, fostul primar din Jibert (Braşov),
Iancu Boeriu, a fost omorât în bătaie de un consilier local, în martie 2022. Un
alt fost edil, Traian Ogâgău (oraşul Sângeorz-Băi), a fost condamnat a doua
oară într-o cauză penală (pentru conducere sub influenţa alcoolului), în august
2021, fiind lăsat fără mandat pentru a doua oară în doar doi ani. Un alt
primar, cel din Valea Salciei (Buzău), se afla la al şaselea mandat în fruntea
instituţiei, dar s-a angajat în septembrie 2021 la Curtea de Conturi, aşa că a
pus ghetele de edil în cui, după 21 de ani.
O situaţie şi mai gravă e în comuna Blândeşti din
Botoşani. Fostul primar a fost găsit în conflict de interese în aprilie 2021,
iar viceprimarul care avea delegate atribuţiile a fost găsit şi el incompatibil
în iunie 2022.
Source URL: https://adevarul.ro/politica/fara-alegeri-locale-partiale-mandat-ciuca-2233346.html
