Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în cazul afirmaţiilor fostului preşedinte Traian Băsescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana, urmând să se stabilească dacă a fost afectată credibilitatea justiţiei.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în cazul afirmaţiilor fostului preşedinte Traian Băsescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana, urmând să se stabilească dacă a fost afectată credibilitatea justiţiei.
nspectorii judiciar vor stabili dacă a fost sau nu încălcată independenţa justiţiei prin aceste declaraţii făcute de Traian Băsescu, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din CSM.
Sesizarea Inspecţiei Judiciare de către CSM a fost făcută după ce Traian Băsescu a scris pe Facebook despre sechestrul pus pe terenuri de la Nana, iar conducerea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a cerut Consiliului să apere magistraţii, aprecizat că este regretabil că un fost preşedinte pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, lucru care ar putea afecta credibilitatea justiţiei, titrează Mediafax.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/vorbele-lui-basescu-in-atenia-csm-147366.html
Analyse
2025-11-10 07:29:40
General Sentiment: neutral (score: -0.1 magnitude: 0.9)
Subject: basescu afirma independenta justitiei
Entity Sentiment:
- traian basescu: negative (score: -0.35 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
- consiliul superior al magistraturii: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
- inspectia judiciara: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
- piccj: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- nana: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- facebook: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- observatornews: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
- /News/Politics
- /Law/Legal
Language: Romanian
Safety Moderation:
KeyPhrases:
- afirmatii basescu sechestru nana
- independenta justitiei
- credibilitatea justitiei
KeyWords:
- basescu
- justitie
- csm
- piccj
- nana
- facebook
Excerpt: csm a sesizat inspectia judiciara in cazul afirmatiilor fostului presedinte traian basescu despre sechestrul pe terenuri din comuna nana, urmand sa se stabileasca daca a fost afectata credibilitatea justitiei. sesizarea a fost facuta dupa ce basescu a comentat pe facebook despre caz iar conducerea piccj a cerut csm sa ape re magistratii, apreciind ca este regretabil ca un fost presedinte pune la indoiala independenta si imparitalitatea procurorilor, lucru ce poate afecta increderea publicului in justitie.
Summary: csm a sesizat inspectia judiciara in legatura cu afirmatiile lui basescu despre sechestrul pe terenuri din comuna nana si despre potentiala lezare a independentei si credibilitatii justitiei. sesiunea a fost facuta dupa ce basescu a comentat pe facebook despre caz iar conducerea piccj a cerut csm sa apere magistratii, apreciind ca este regretabil ca un fost presedinte pune la indoiala independenta si impartialitatea procurorilor, lucru ce poate afecta increderea publicului in justitie.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.