Senatul prelungește termenul de adoptare a proiectului pensiilor speciale cu 15 zile

Senatul a prelungit, în plenul de luni, termenul pentru adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu, de la 45 la 60 de zile.

Pentru această propunere s-au înregistrat 70 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și o abținere.

Potrivit Agerpres, liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a afirmat că prelungirea termenului de adoptare în plen, în Senat, prima Cameră sesizată pentru acest proiect, înseamnă “prelungirea agoniei”.

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a evidențiat, însă, importanța proiectului, precizând că 15 zile de dezbatere în plus sunt necesare unui proiect important.

Proiectul de lege al Guvernului vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile şi indemnizaţiile de serviciu, jalon inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Modificările propuse de Guvern vizează calculul pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut, stagiul de contributivitate minim fiind similar celui aplicat în sistemul public de pensii.

Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), 9.680 persoane beneficiază de pensii de serviciu în ianuarie 2023, cu 270 mai puţini decât luna anterioară, cei mai mulţi, respectiv 4.468, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

Modul cum a fost gândită reforma pensiilor speciale, mai ales prin elementul recalculării celor aflate în plată, îndreaptă proiectul de lege spre un eșec, CCR respingând orice inițiativă care a dus la diminuare de venituri.

Petre Lăzăroiu, fost judecător la CCR, susținea, într-o intervenție pentru „Adevărul” că introducerea recalculării duce proiectul spre zona neconstituțională. „O să aibă procese și o să se întâmple ca până acum. Eu nu știu dacă va trece de Curtea Constituțională dacă există o prevedere a recalculării pensiilor de serviciu. Uitați-vă și pe deciziile anterioare. Eu cred că se poate corecta și fără recalculare. Ar putea fi o impozitare cuminte, înțeleaptă”, a explicat Lăzăroiu pentru „Adevărul”.

Și Augustin Zegrean, fost șef al CCR, atrage atenția asupra problemei recalculării. „Pensiile aflate în plată nu pot fi modificate, ca și cuantum. Dacă proiectul de lege se referă doar pentru viitor, nu ar fi o problemă. Însă nu poți să vii să modifici în civil prevederi care se aplică la ceva din trecut”, a afirmat Zegrean. De altfel, fostul șef al Curții Constituționale a atras atenția încă din momentul în care a început să circule prima schiță a proiectului de lege, la jumătatea lunii decembrie, că este interzis să dea un caracter retroactiv legii, pentru că ar fi încălcat articolul 15 din Constituție, care prevede că „legea dispune numai pentru viitor”.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/senatul-prelungeste-termenul-de-adoptare-a-2241914.html


Analyse


2025-03-30 19:35:58

General Sentiment: mixed (score: -0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Prelungirea termenului pentru pensii speciale

Entity Sentiment:

  • Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Radu Mihail: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Alina Gorghiu: positive (score: 0.2 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • CCR: negative (score: -0.4 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Petre Lazaroiu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Augustin Zegrean: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Planul National de Redresare si Rezilienta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Casa Nationala de Pensii Publice: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Senatul a prelungit termenul de adoptare a proiectului de lege privind pensiile speciale cu 15 zile, generand discutii contradictorii.

Summary: Senatul a decis prelungirea termenului de adoptare a proiectului de lege al Guvernului pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu de la 45 la 60 de zile. Aceasta decizie a fost luata cu 70 de voturi pentru, 22 impotriva si o abtinere. Liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a criticat prelungirea, considerand-o o ‘prelungire a agoniei’, in timp ce presedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a subliniat importanta proiectului. Proiectul vizeaza reducerea cheltuielilor cu pensiile si indemnizatiile de serviciu, fiind parte din Planul National de Redresare si Rezilienta. Modificarile propuse includ recalcularea pensiilor de serviciu, dar fostii judecatori CCR, Petre Lazaroiu si Augustin Zegrean, au avertizat asupra potentialelor probleme de constitutionalitate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.