Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost adus luni din Arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie

Darius Vâlcov a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în jurul orei 11.30, fiind însoţit de poliţiştii care l-au adus din Arestul Poliţiei Capitalei, unde este încarcerat din 2 aprilie.
Potrivit Mediafax, Darius Vâlcov a fost adus la DNA pentru a da noi declaraţii, dar şi pentru alte acte procedurale.

Source URL: https://observatornews.ro/politic/darius-valcov-adus-din-arest-la-dna-pentru-a-da-noi-declaratii-149520.html