Plenul Senatului a respins, luni, moţiunea simplă a PNL privind demisia ministrului Muncii şi mărirea alocaţiilor pentru copii, fiind înregistrate 82 de voturi “împotrivă”, 56 “pentru” şi 6 abţineri
Plenul Senatului a respins, luni, moţiunea simplă a PNL privind demisia ministrului Muncii şi mărirea alocaţiilor pentru copii, fiind înregistrate 82 de voturi “împotrivă”, 56 “pentru” şi 6 abţineri
Deputaţii s-au pronunţat asupra moţiunii simple a PNL intitulate “Avem 3,7 milioane de motive pentru a cere demisia ministrului Muncii: Copiii României şi alocaţia lor de 42 de lei” prin vot electronic, secret.
“Guvernul Victor Ponta este, în general, un guvern format din tineri. Majoritatea celor care conduc astăzi ministerele sunt oameni care au avut şansa de a se forma, ca oameni, după Revoluţie şi care şi-au trăit copilăria şi adolescenţa în primii ani ai tranziţiei. Faptul că astăzi jumătate din Guvern ar trebui să se întoarcă la şcoală, iar cealaltă jumătate să meargă la DNA arată, printre altele, că politicile publice prost gândite au efecte catastrofale pe termen lung”, se arată în textul moţiunii, citit în plen de senatorul PNL Steliana Miron, potrivit Mediafax.
“Avem un guvern problemă! Dar, grav este că avem români competenţi şi cinstiţi care caută să plece din ţară. La fel de grav este că România devine pe zi ce trece un El Dorado pentru impostori şi pentru hoţi (…). După cum ştiţi, toţi copiii din România primesc o alocaţie de stat a cărei valoare este astăzi de 42 de lei. Ca detaliu important, această sumă nu a mai modificată de peste 6 ani, din 2009, în ciuda faptului că preţurile au crescut cu cel puţin 20% în acest interval”, a spus Steliana Miron, adăugând că pentru un câine comunitar se alocă circa 140 de lei lunar, iar pentru un deţinut 2.397 lei.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/senatul-a-respins-motiunea-simpla-a-pnl-privind-alocatiile-pentru-copii-152463.html
Analyse
2025-03-22 01:09:58
General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.5)
Subject: Senatul respinge motiunea PNL
Entity Sentiment:
- Senatul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- PNL: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
- ministrul Muncii: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
- Victor Ponta: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 1)
- Steliana Miron: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Romania: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
Excerpt: Senatul a respins motiunea PNL privind alocatiile pentru copii, cu 82 de voturi impotriva, 56 pentru si 6 abtineri. Motiunea critica guvernul Victor Ponta si politica alocatiilor.
Summary: Senatul a respins motiunea simpla a PNL care cerea demisia ministrului Muncii si marirea alocatiilor pentru copii, cu 82 de voturi impotriva, 56 pentru si 6 abtineri. Motiunea, intitulata ‘Avem 3,7 milioane de motive pentru a cere demisia ministrului Muncii: Copiii Romaniei si alocatia lor de 42 de lei’, a fost votata electronic si secret. Textul motiunii, citit de senatorul PNL Steliana Miron, critica guvernul Victor Ponta si politica alocatiilor, mentionand ca suma alocata copiilor nu a fost modificata din 2009, in ciuda cresterii preturilor.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.