Klaus Iohannis a avut, miercuri, o întâlnire cu noul premier al Republicii Moldova, Dorin Recean. Preşedintele României a reiterat mesajul de sprijin în gestionarea situaţiei actuale de securitate.
“Președintele României a reiterat mesajul
de sprijin ferm în gestionarea provocărilor de securitate, ca și a
dezechilibrelor economice, cauzate de conflictul din Ucraina, mesaj care
a fost transmis și cu prilejul întrevederii recente avute cu
Președintele Maia Sandu, la 23 februarie 2023.
Discuția cu Prim-ministrul Republicii
Moldova a prilejuit evaluarea stadiului implementării obiectivelor
prioritare din domeniile energie, agricultură, transporturi și
interconectivitate, sănătate, educație și societate informațională.
Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în context, necesitatea creării
condițiilor necesare pentru atragerea investițiilor românești și
ameliorarea mediului de afaceri.
Președintele României a evidențiat
asistența multidimensională pe care țara noastră o acordă Republicii
Moldova, inclusiv pentru gestionarea situațiilor de criză cu care
aceasta se confruntă. De asemenea, au fost discutate modalități concrete
de prioritizare și diversificare a acestei asistențe.
Prim-ministrul Dorin Recean a adresat
mulțumiri pentru sprijinul consistent și prompt oferit de România de
fiecare dată când Republica Moldova s-a aflat în dificultate. De
asemenea, a exprimat recunoștința autorităților de la Chișinău pentru
asistența bugetară directă, precum și pentru susținerea constantă în
parcursul european al Republicii Moldova.
Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat
angajamentul României de a acorda întreaga susținere în procesele de
transformare, modernizare și de implementare a reformelor, în spiritul
Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a
Republicii Moldova, bazat pe comunitatea de limbă, cultură și istorie”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Vizita în România este prima vizită externă a lui Dorin Recean în calitate de premier al Republicii Moldova. Înainte de a întâlnirea cu Klaus Iohannis, oficialul moldovean a avut o întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă.
“Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii
Moldova, de creare artificială de tensiuni, narative ostile, construite
pe propagarea intenționată de informații false. L-am asigurat pe
omologul meu cu privire la susținerea de neclintit a României cu privire
la suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în
frontierele sale recunoscute la nivel internațional”, a afirmat Nicolae Ciucă.
“Apreciez mesajul tranșant și ferm al Bucureștiului, transmis
săptămâna trecută, știm că Chișinăul nu este singur în fața
provocărilor. R.Moldova își îndeplinește rolul de a asigura pacea și
securitate în regiune, având în vedere că avem regiunea Transnistria.
Guvernul e determinat să transforme instituțiile și economia țării
pentru a le face puternice, reziliente și pregătite să contribuie
decisiv la aderarea Moldovei la UE.
Muncim să avem o economie funcțională, să fortificăm domeniul
de securitate și apărare și să capacităm instituțiile statului pentru a
oferi servicii de calitate cetățenilor”, a transmis noul premier al Republicii Moldova la întâlnirea cu premierul.
Dorin Recean va avea întrevederi şi cu şefii Parlamentului României, Alina Gorghiu şi Marcel Ciolacu.
Source URL: https://adevarul.ro/politica/intalnire-klaus-iohannis-dorin-recean-ce-au-2246433.html