Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat luni că, în cazul în care parlamentari liberali vor absenta nemotivat la votul în privința nominalizării pentru funcția de director al SIE a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, se vor aplica sancțiuni împotriva acestora
Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat luni că, în cazul în care parlamentari liberali vor absenta nemotivat la votul în privința nominalizării pentru funcția de director al SIE a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, se vor aplica sancțiuni împotriva acestora
El a precizat că cinci parlamentari vor absenta motivat la acest vot, trei fiind cazuri medicale, iar doi sunt plecați în străinătate.
“După părerea mea, absenți nu vor fi decât care au motive obiective, fie sunt bolnavi, fie sunt netrasportabili, fie unul, doi sunt plecați în străinătate. (…) Dacă vor absenta nemotivat (n.r. ar putea fi sancționați). Nu am niciun fel de motive să cred că vor fi absenți nemotivat”, a spus Orban, luni dimineața, înainte de ședința comisiei de unificare a PNL.
El a subliniat că PNL poartă discuții cu celelalte grupuri cu privire la votul în cazul lui Ungureanu.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/orban-nu-am-motive-sa-cred-ca-parlamentari-liberali-vor-absenta-nemotivat-la-votul-in-cazul-lui-ungureanu-155736.html
Analyse
2025-03-21 05:33:50
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.2)
Subject: Declaratie Orban despre votul PNL
Entity Sentiment:
- Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
- PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
- Mihai-Razvan Ungureanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- SIE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
KeyPhrases:
- parlamentari liberali vor absenta nemotivat
- sanctiuni impotriva acestora
KeyWords:
- Orban
- PNL
- Ungureanu
- vot
- SIE
Excerpt: Ludovic Orban a declarat ca parlamentarii PNL care vor absenta nemotivat la votul pentru Mihai-Razvan Ungureanu vor fi sanctionati.
Summary: Ludovic Orban, prim-vicepresedintele PNL, a declarat ca parlamentarii liberali care vor absenta nemotivat la votul pentru numirea lui Mihai-Razvan Ungureanu ca director al SIE vor fi sanctionati. Cinci parlamentari vor absenta motivat, trei din motive medicale si doi fiind plecati in strainatate. Orban a subliniat ca PNL discuta cu alte grupuri despre votul pentru Ungureanu.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.