LIVE TEXT  Alegeri prezidenţiale Republica Moldova 2024, turul al II-lea: Votul în Republica Moldova s-a încheiat / Prezenţa la vot a fost de 54,08% / Record de voturi în diaspora

Secţiile de votare în Republica Moldova s-au închis la ora 21:00. Potrivit datelor centralizate de CEC, prezenţa la vot a fost de 54,08%.

Vezi mai multe articole din categoria externe

Până la ora 19:00, aproximativ 53% dintre cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, reprezentând 1,64 de milioane de persoane. 

Femeile continuă să fie în număr mai mare la secţiile de votare, iar cea mai activă categorie de vârstă este cea de 36-45 de ani. 

Prezenţa la vot de la această oră a depăşit-o pe cea totală din primul tur al alegerilor prezidenţiale, de 51,41%.

Potrivit Agora.md, a fost anunţată o alertă cu bombă la secţia de votare din Braşov. Informaţia a fost anunţată de un reporter al publicaţiei aflat acolo, care a spus că forţele jandarmeriei au efectuat verificări.

În tot acest timp, procesul de vot nu a fost întrerupt.

Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică (STISC) informează despre înregistrarea unor incidente de securitate cibernetică care vizează infrastructura informaţională electorală de vizualizare a ratei de participare la scrutin, relatează Ziarul de Gardă.

Potrivit STISC, atacurile sunt realizate cu origini din diferite locuri la nivel global. 

Publicaţia Ziarul de Gardă relatează că au fost alerte cu bombă la o secţie de votare din Franfurkt, Germania, şi în Liverpool, Northampton, Marea Britanie. Alertele s-au dovedit a fi false, iar MAE din Republica Moldova a afirmat că aceste alerte au scopul de a încetini, de fapt, desfăşurarea procesului de votare.

Până la ora 17:00, aproximativ 47% din totalul cetăţenilor cu drept de vot s-au prezentat la urne. Prezenţa la vot este mai mare decât cea înregistrată la aceeaşi oră în primul tur al alegerilor, atunci când aproximativ 42,75% şi-au exprimat opţiunea.

Datele afişate în timp real de CEC arată că tinerii cu vârste între 18-25 de ani reprezintă cea mai inactivă categorie de alegători, adică 7,56% din totalul cetăţenilor de toate vârstele cu drept de vot. 

Secţiile de votare din China şi Japonia s-au închis, potrivit datelor comunicate de CEC. 

Pe de altă parte, pe coasta estică a SUA, secţiile de votare s-au deschis fără a se înregistra incidente.

O femeie din raionul Drochia a fost arestată de organele de poliţie, după ce aceasta ar fi propus 4300 de lei unei familii pentru a vota „împotriva unui candidat”, relatează publicaţia moldovenească Ziarul de Gardă. 

În urma percheziţiilor la domiciliul acesteia, poliţiştii au depistat 24.000 de lei, liste cu persoanele care urmau să fie remunerate pentru a vota cu un anumit candidat, dar şi pliante. Femeia a fost reţinută pentru 72 de ore. 

Peste 1,3 milioane de cetăţeni moldoveni şi-au exprimat opţiunea de vot până la această oră, potrivit datelor CEC.

Femeile s-au prezentat la urne într-un număr mai mare decât bărbaţii, iar cea mai activă categorie de vârstă în privinţa exercitării dreptului la vot este cea de 56-65 de ani (20,82%), urmată de cea de 36-45 de ani (18,63%).

Potrivit datelor afişate în timp real de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, peste 200.000 de cetăţeni aflaţi în diaspora au votat până la ora 16:00, prezenţa fiind mai mare decât în primul tur al alegerilor. 

Peste 1,2 milioane de cetăţeni moldoveni s-au prezentat la urnele de vot pentru a-şi exprima optiunea. În acest sens, prezenţa la vot este de 40,71%.

Până la ora 15:00, 1.151.757 de alegători s-au prezentat la urne, reprezentând 39,12% din numărul total de alegători. Dintre aceştia, 54,19% sunt femei, iar 45,81% sunt bărbaţi.

Până la ora 13:00, peste 1.600 de cetăţeni moldoveni cu drept de vot din Padova şi-au exercitat dreptul de vot, conform datelor furnizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Până la ora 14:00, observatorii Promo-LEX au raportat mai multe încălcări în procesul de votare. Până în prezent, au fost constatate 544 de incidente.

Până la această oră, 1.008.763 de alegători şi-au exercitat dreptul la vot, reprezentând 34,70% din totalul persoanelor înscrise pe liste. Din aceştia, 53,89% sunt femei, iar 46,11% bărbaţi.

Prezenţa la vot pe categorii de vârstă:

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a votat astăzi însoţit de soţia şi fiica sa. După ce a votat, Grosu a subliniat că alegerea sa a fost pentru viitorul moldovenilor atât din ţară, cât şi din diaspora. Acesta a încurajat cetăţenii să participe activ la vot pentru a influenţa viitorul ţării.

Trafic intens s-a înregistrat pe podul peste Nistru, care leagă oraşele Rîbniţa şi Rezina, încă de la deschiderea secţiilor de votare. Cetăţenii Republicii Moldova, domiciliaţi în stânga Nistrului, au demonstrat o participare sporită în turul II al alegerilor prezidenţiale, comparativ cu primul tur. Până la ora 10:00, peste cinci mii de votanţi s-au prezentat la urne, conform Agora.

Observatorii de la mai multe secţii de votare din Italia şi Estonia au raportat prezenţa unor persoane care filmează constant alegătorii ce îşi exercită votul. Se pare că cei care înregistrează ar primi instrucţiuni precise pentru a realiza transmisiuni live pe durata orelor 7:00 – 21:00, relatează IPN.

Maia Sandu, candidata la prezidenţiale din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate, şi-a exprimat votul, îndemnând cetăţenii să participe la alegeri. Sandu a subliniat că are încredere în puterea oamenilor de a alege ceea ce este mai bine pentru ţară.

Prim-ministrul Dorin Recean, alături de familia sa, şi-a exercitat dreptul la vot şi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. „Votul nostru va decide viitorul Republicii Moldova şi poate învinge frauda electorală,” a declarat acesta după ce a votat.

Până la ora 11:00, un număr de 482.923 de alegători au participat la vot, reprezentând 17,32% din total. Dintre aceştia, 51,72% sunt femei, iar 48,28% bărbaţi.

Până la această oră, la secţiile de votare deschise în afara ţării, aproximativ 30 de mii de alegători şi-au exprimat opţiunea. Aglomeraţii au fost înregistrate la unele secţii de votare din Turcia, Rusia şi Italia.

La ora 10:15, 338.890 de alegători au votat, reprezentând 12.26% din totalul celor cu drept de vot. Din aceştia, 50.56% au fost femei, iar 49.44% bărbaţi.

Persoanele care aleg să-şi facă publică opţiunea de vot prin postarea buletinului sau care desfăşoară agitaţie electorală în ziua alegerilor prezidenţiale se expun la amenzi severe.

Cetăţenii din stânga Nistrului se află în faţa secţiilor de votare, aşteptând să-şi exercite dreptul la vot. La cele trei secţii de votare din satul Varniţa, s-au format cozi semnificative, demonstrând interesul alegătorilor de a participa la procesul electoral.

Până la ora 09:15, un număr de 179.302 cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne, ceea ce reprezintă 6,54% din totalul alegătorilor. Dintre aceştia, 49,88% erau femei şi 50,12% bărbaţi.

Source URL: https://www.mediafax.ro/externe/alegeri-prezidentiale-republica-moldova-2024-turul-ii-lea-votul-republica-moldova-s-incheiat-prezenta-vot-54-08-record-voturi-diaspora-alerta-bomba-sectie-votare-brasov-22536274


Analyse


2026-06-19 00:05:55

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.