Ludovic Orban

Ludovic Orban, despre ajutorul guvernului ungar în Covasna și Harghita: Cât nu se face o discriminare, nu este afectată siguranța națională

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut, duminică, la Covasna, că implicarea financiară a guvernului Viktor Orban în proiecte din Covasna şi Harghita nu afectează siguranţa naţională, atâta timp cât “nu se operează o discriminare”.

“Întotdeauna am spus că nu poate fi acordat acest ajutor (din partea guvernului Victor Orban – n. red.) pe criterii etnice. Dacă se derulează un astfel de program de sprijin, el trebuie să se deruleze către orice fel de cetăţean român, indiferent că este de etnie maghiară, că este român sau german. Atât timp cât nu se dă cu dedicaţie numai către cetăţenii români de origine maghiară, nu se operează o discriminare şi are efecte, nu cred că este afectată siguranţa naţională. Dacă ar fi fost afectată siguranţa naţională, probabil am fi primit avertismente din partea instituţiilor care au competenţă să vegheze la siguranţa naţională”, a spus Ludovic Orban, în cadrul unor declaraţii de presă.

Liderul PNL a precizat că există, la nivel guvernamental, programe de susţinere a românilor din Harghita şi Covasna în vederea menţinerii identităţii naţionale.

“În timpul guvernării mele s-a constituit un serviciu special la nivelului Secretariatului General, care are programe de susţinere a românilor din Covasna şi Harghita, pentru activităţi culturale, religioase şi altele, pentru menţinerea identităţii. E un serviciu care funcţionează şi care are programe care au efecte favorabile”, a precizat liderul PNL.

Întrebat fiind despre modul în care se desfăşoară guvernarea alături de UDMR, liderul liberal a spus că este “o guvernare complicată”, dar că UDMR îşi respectă “cele mai multe înţelegeri pe care şi le ia”.

“E o guvernare complicată. Noi am mai guvernat alături de UDMR şi în perioada Convenţiei, şi după 2005 (…), UDMR are oameni competenţi, care girează cu profesionalism ministere, agenţii, autorităţi. De regulă, UDMR este un partener care îşi respectă cele mai multe înţelegeri, angajamente pe care şi le ia împreună cu partenerii de coaliţie. Sigur, sunt anumite limite peste care nu trecem”, a afirmat Orban.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/ludovic-orban-despre-ajutorul-guvernului-ungar-in-covasna-si-harghita-cat-nu-se-face-o-discriminare-nu-este-afectata-siguranta-nationala_610fb84026df3e7daf1bf71b


Analyse


2025-04-07 11:27:14

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Ajutor guvernamental in Covasna si Harghita

Entity Sentiment:

  • Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Viktor Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Covasna: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Harghita: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ludovic Orban discuta despre ajutorul guvernului ungar in Covasna si Harghita, subliniind ca nu afecteaza siguranta nationala daca nu exista discriminare.

Summary: Ludovic Orban a declarat ca implicarea financiara a guvernului ungar in proiecte din Covasna si Harghita nu afecteaza siguranta nationala atata timp cat nu se face discriminare etnica. El a mentionat ca ajutorul trebuie sa fie accesibil tuturor cetatenilor romani, indiferent de etnie. Orban a subliniat ca exista programe guvernamentale pentru sustinerea identitatii nationale a romanilor din aceste regiuni. In ceea ce priveste colaborarea cu UDMR, Orban a descris-o ca fiind complicata, dar a recunoscut ca UDMR respecta majoritatea angajamentelor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.