Orban spune că Iohannis nu a dat semnalul cu cine să voteze liberalii la congres. Foto/Inquam

Orban: „Președintele Iohannis nu a declarat că sprijină pe cineva anume. Doar unii au înțeles asta”

Ludovic Orban a declarat că președintele Iohannis nu a menționat clar pe cine sprijină în lupta pentru șefia PNL. El susține că o anumită parte dintre membrii liberali au înțeles că Iohannis îl sprijină pe Cîțu, alții nu.

„Preșdintele Iohannis nu a declarat că sprijiă pe cineva, dar echipa Cîțu și-a însușit acest mesaj. Parteneriatul dintre mine și Iohanis a fost de succes. Trebuie să ne aducem aminte cât de aproape și prezent a fost în susținerea guvernului condus de mine, mai ales în perioada pandemiei. Am avut o relație de colaborare apropiată, și nu văd de ce nu am avea și după 25 septembrie o relație bună. Și eu și Iohannis vrem să folosim resursele pentru bunăstarea poporului. Este util ca între guvern și președinte să existe o relație apropiată, altfel nu poate exista colaborare. Când am avut ceva de spus, am spus, cum a fost atunci când am spue că eu nu joc golf. Fiecare europarlamentar liberal mi-a prezentat diferit discuția cu Iohannis. Unii au înțeles că președintele i-a îndrumat să-l voteze pe Cîțu, alții nu au înțeles asta. Unii sunt cu mine, iar unii sunt neutrii, dar mai aproape de mine. Totuși, a fost o discuție nu prea uzuală a președintelui cu europarlamentarii liberali”, a spus Orban.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/orban-presedintele-iohannis-nu-a-declarat-ca-sprijina-pe-cineva-anume-doar-unii-au-inteles-asta_6148e21c85b8ff4cf92ead52


Analyse


2025-03-27 19:16:48

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Declaratii politice Orban-Iohannis

Entity Sentiment:

  • Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 5)
  • Florin Citu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ludovic Orban afirma ca presedintele Iohannis nu a declarat sprijin pentru un candidat anume in competitia pentru sefia PNL, desi unii membri liberali au inteles ca il sprijina pe Citu.

Summary: Ludovic Orban a declarat ca presedintele Klaus Iohannis nu a mentionat clar pe cine sprijina in lupta pentru sefia PNL, desi unii membri liberali au inteles ca il sprijina pe Florin Citu. Orban a subliniat parteneriatul de succes cu Iohannis si importanta unei relatii apropiate intre guvern si presedinte. El a mentionat ca fiecare europarlamentar liberal a interpretat diferit discutiile cu Iohannis, unii intelegand ca presedintele i-a indrumat sa-l voteze pe Citu, altii nu.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.