Ciolacu: Este ultimul tren al României pentru a se dezvolta, de a adera la OCDE

Premierul Marcel Ciolacu susține că fondurile europene nu trebuie pierdute pentru că este „ultimul tren al României pentru a se dezvolta, de a adera la OCDE”.

„Sunt foarte multe provocări. Cred că un astfel de mandat de mult timp nu a preluat un prim-ministru. (…) Este ultimul tren al României pentru a se dezvolta, de a adera la OCDE. Sunt lucruri mai importante decât Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, PSD, PNL”, a mai declarat premierul României, potrivit News.

Marcel Ciolacu a mai explicat că nu poate să accepte ca PSD „să plătească nota de plată la ce au mâncat alţii, la ce au furat alţii în pademie”.

Afirmațiile ministrului vin pe fondul pregătirii unor măsuri de scădere a cheltuielilor și creșterea veniturilor pentru încadrarea în deficitul bugetar prevăzut în PNRR. Atfel, Executivul ar urma să aprobe două ordonanțe până la finalul lunii. 

Marcel Ciolacu a anunțat la finalul lunii trecute că România a depus la sediul OCDE de la Paris, instrumentul de ratificare a Convenției OCDE privind combaterea mituirii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale (Convenția Anti-mită).

Potrivit sursei citate, Convenția anti-mită este unul dintre principalele instrumente recunoscute la nivel internațional în domeniu și sprijină eforturile de dezvoltare internă, reducere a sărăciei și îmbunătățire a încrederii în piețele de capital. România transmite astfel un mesaj ferm față de angajamentul de a menține standarde ridicate privind conduita etică, promovarea transparenței și încurajarea unui mediu caracterizat prin corectitudine și justiție.

Membrii Comitetului Național pentru aderarea României la OCDE au făcut o trecere în revistă a domeniilor de acțiune în perspectiva aderării la Organizație, care includ, printre altele, guvernanța publică, guvernanța corporativă, piețele financiare, statistica, mediul, sănătatea, educația, dezvoltarea regională, digitalizarea.

Premierul României a solicitat pentru îndeplinirea priorităților realizarea unei coordonări strânse între toate instituțiile implicate în proces, punctând că acesta reprezintă și un test pentru România din punct de vedere al coordonării pe verticală, dar și pe orizontală.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/ciolacu-este-ultimul-tren-al-romaniei-pentru-a-se-2291168.html


Analyse


2025-04-05 01:26:31

General Sentiment: positive (score: 0.2 magnitude: 1.5)

Subject: Aderarea Romaniei la OCDE

Entity Sentiment:

  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Romania: positive (score: 0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • OCDE: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Nicolae Ciuca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Economy
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Premierul Marcel Ciolacu subliniaza importanta fondurilor europene si a aderarii Romaniei la OCDE, mentionand ca este o oportunitate cruciala pentru dezvoltare.

Summary: Premierul Marcel Ciolacu a declarat ca fondurile europene sunt esentiale pentru dezvoltarea Romaniei si aderarea la OCDE, subliniind ca aceasta este o oportunitate unica. El a mentionat ca nu accepta ca PSD sa fie responsabil pentru greselile altora din pandemie. In contextul pregatirii unor masuri de reducere a cheltuielilor si crestere a veniturilor pentru a respecta deficitul bugetar din PNRR, guvernul va aproba doua ordonante. Romania a depus la OCDE instrumentul de ratificare a Conventiei Anti-mita, demonstrand angajamentul fata de standarde etice ridicate. Membrii Comitetului National pentru aderarea la OCDE au discutat despre domeniile de actiune necesare pentru aderare, iar premierul a cerut coordonare stransa intre institutiile implicate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.